Profile updated: 09.08.2021
Elena Bacalu
politiciană
Data nașterii: 29.07.1961
Locul nașterii: satul Burlacu, raionul Cahul
Și-a început cariera profesională ca educatoare la o grădiniță din Cahul, iar ulterior a lucrat la Direcția Generală Învăţământ, Tineret și Sport ca metodistă, inspector, șefă de secție sau directoare adjunctă. În 2011 a fost numită vicepreşedintă a raionului Cahul, fiind responsabilă de domeniul social.
În 2015, a devenit, pentru prima dată, deputată ȋn Parlamentul Republicii Moldova, pe lista Partidului Democrat din Moldova (PDM). În același an a devenit membră a formațiunii și a preluat funcția de președintă a Organizației teritoriale Cahul a PDM.
Și-a păstrat fotoliul de ales al poporului și după alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Bacalu a fost candidata democraților în Circumscripția nr. 42 - Cantemir (care a inclus și 26 de localități din Cahul), devansându-l la limită pe reprezentantul socialiștilor, Vladimir Țurcan: 8.335 de voturi față de 8.270.
Soțul Elenei Bacalu, Vasile Bacalu, a fost numit șef al Postului vamal Cahul în 2017, în plină guvernare democrată. Peste doi ani, mai exact pe 31 iulie 2019 - la o lună de când PDM a cedat guvernarea coaliției formată din Blocul electoral ACUM și Partidul Socialiștilor, Vasile Bacalu a fost reținut într-un dosar de contrabandă cu țigări, însă a fost eliberat din izolator după trei zile de arest.
În mai 2020, Bacalu anunță că părăsește partidul care a adus-o în Parlament și se alătură foștilor colegi democrați din grupul parlamentar Pro Moldova. Câteva luni mai târziu, însă, în noiembrie, pleacă și de la Pro Moldova, alăturându-se platformei parlamentare Pentru Moldova, formată din deputații fracțiunii Partidului Șor și foști democrați.
La alegerile parlamentare anticipate din vara lui 2021, Elena Bacalu candidează fiind a 12-a pe lista Partidului Șor, însă nu accede în Parlament.
Elena Bacalu a absolvit Institutul Pedagogic „Alecu Russo” din Bălţi în anul 1989, cu titlul de lector în pedagogie şi psihologie, iar în 1997 - Academia de Administraţie Publică, cu titlul de magistru în administraţia publică.
Afiliere politică
Funcție privată
Funcție publică
Carieră
11.2020
Parlament
07.2021
deputată neafiliată
05.2020
Parlament
11.2020
deputată Pro Moldova
2015
Parlament
05.2020
deputată PDM
2011
Consiliul Raional Cahul
2015
vicepreședintă
2011
Consiliul Raional Cahul
2015
vicepreședintă
2003
Centrul pentru Prevenirea Traficului de Femei şi Copii din Cahul
2011
directoare
2001
Direcţia Protecţia Drepturilor Copilului Cahul
2003
șefă
1999
Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret și Sport Cahul
2001
șefa Secției învățămînt preșcolar
1996
Direcţia Generală Învăţămînt, Tineret și Sport Cahul
1999
directoare adjunctă
1992
Direcția de Învățământ Cahul
1996
directoare adjunctă, directoare
1989
Direcția de Învățământ Cahul
1992
metodistă, inspectoare
1982
Grădinița Nr. 1, or. Cahul
1989
educatoare
2015
05.2020
membră, președinta Organizației teritoriale Cahul
182.248,30 MDL
salariu, Biroul Vamal Sud
soțul
102.469,59 MDL
concediu medical, Casa Națională de Asigurări Sociale
soțul
102.105,42 MDL
concediu medical, Casa Națională de Asigurări Sociale
210.457,00 MDL
salariu, Biroul Vamal Sud
soțul
84.000,00 MDL
pensie, Casa Națională de Asigurări Sociale
44.400,00 MDL
pensie, Casa Națională de Asigurări Sociale
soțul
29.640,00 MDL
indemnizație, Casa Națională de Asigurări Sociale
soțul
8.500,00 MDL
indemnizație, Biroul Vamal Sud
soțul
1.654,00 MDL
remunerare, Colegiul „Iulia Hasdeu” din Cahul
1.177,00 MDL
remunerare, Consiliul Raional Cahul
149.253,00 MDL
salariu, Biroul Vamal Sud
soțul
81.600,00 MDL
pensie, Casa Naţională de Asigurări Sociale
41.400,00 MDL
pensie, Casa Naţională de Asigurări Sociale
soțul
2.000,00 MDL
salariu, Colegiul „Iulia Hașdeu”, or. Cahul
149.709,00 MDL
salariu, Biroul Vamal Sud
soțul
77.988,00 MDL
pensie, Casa Naţională de Asigurări Sociale
39.000,00 MDL
pensie, Casa Naţională de Asigurări Sociale
soțul
881,00 MDL
salariu, Colegiul „Iulia Hașdeu”, or. Cahul
93.136,12 MDL
salariu, Biroul Vamal Sud
soțul
118.631,83 MDL
salariu, Consiliul Raional Cahul
83.856,83 MDL
salariu, Biroul Vamal
soțul
23.864,52 MDL
salariu, Direcția asistență socială și protecția familiei, Centrul de zi
18.000,00 MDL
salariu, AO Parteneriate pentru fiecare copil
500,00 MDL
indemnizație, Consiliul orășenesc Cahul
91.817,67 MDL
salariu, Consiliul Raional Cahul
66.602,31 MDL
salariu, ÎS Gările și Spațiile Auto
soțul
51.777,27 MDL
salariu, Biroul Vamal
soțul
36.000,00 MDL
onorariu, AO Parteneriate pentru fiecare copil
10.514,79 MDL
salariu, Direcția asistență socială și protecția familiei, Centrul de zi
2.519,68 MDL
onorariu, AO Parteneriat Social
1.545,00 MDL
salariu, Consiliul Raional Cahul
soțul
1.259,85 MDL
onorariu, CRAION Contact-Cahul
104.161,66 MDL
salariu, Consiliul Raional Cahul
95.000,00 MDL
salariu, Biroul Vamal
soțul
9.000,00 MDL
onorariu, AO Parteneriate pentru fiecare copil
1.950,00 MDL
salariu, Direcția asistență socială și protecția familiei, Centrul de zi
74.850,95 MDL
salariu, Consiliul Raional Cahul
60.251,39 MDL
salariu, Biroul Vamal
soțul
10.855,53 MDL
salariu, Direcția asistență socială, Centrul de zi
5.187,74 MDL
onorariu, elaborare raport de activitate, Consiliului Regional de Dezvoltare Centru / Protecția copilului și familiei
2016
Spațiu comercial
Valoarea: 60.000,00 MDL
Suprafața: 24 mp
Cota parte: 100%
2007
Casă
Valoarea: 53.917,00 MDL
Suprafața: 120,3 mp
Cota parte: 100%
2007
Teren agricol
Valoarea: 876,00 MDL
Suprafața: 0,0784 ha
Cota parte: 100%
2007
Teren agricol
Valoarea: 878,00 MDL
Suprafața: 0,0785 ha
Cota parte: 100%
2007
Teren agricol
Valoarea: 1.552,00 MDL
Suprafața: 0,1388 ha
Cota parte: 100%
2007
Teren agricol
Valoarea: 4.285,00 MDL
Suprafața: 0,3833 ha
Cota parte: 100%
2007
Teren agricol
Valoarea: 5.475,00 MDL
Suprafața: 0,4898 ha
Cota parte: 100%
2007
Teren agricol
Valoarea: 7.029,00 MDL
Suprafața: 0,6288 ha
Cota parte: 100%
2007
Teren agricol
Valoarea: 9.366,00 MDL
Suprafața: 0,8378 ha
Cota parte: 2/3
2007
Teren agricol
Valoarea: 9.368,00 MDL
Suprafața: 0,838 ha
Cota parte: 2/3
2006
Teren agricol
Valoarea: 4.284,00 MDL
Suprafața: 0,3832
Cota parte: 100%
1995
Apartament
Valoarea: 112.187,00 MDL
Suprafața: 55,5 mp
Cota parte: 100%
Proprietar: soțul
2020
Autoturism
LADA 21514
Valoarea: 3.000,00 MDL
proprietate
2011
Autoturism
Mercedes-Benz ML350
Valoarea: 100.000,00 MDL
Proprietar: soțul
2004
Autoturism
BMW 3
Valoarea: 50.000,00 MDL
Proprietar: soțul
2018 - 2021
Elena Bacalu
(12,5%)
60.000,00 MDL
Moldova Agroindbank
2018 - 2021
Vasile Bacalu
(12,5%)
60.000,00 MDL
Moldova Agroindbank
2014 - 2018
Vasile Bacalu
(11%)
100.000,00 MDL
Moldova Agroindbank
Vladimir Andronachi
politician
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.