ENG
|
|
ROM
Profile updated: 31.01.23
 Viorel Morari 
 procuror 
Data nașterii: 14.09.1977
Locul nașterii: satul Țaul, raionul Dondușeni
Cetățenie: Republica Moldova
Și-a început cariera de procuror în anul 2002, iar ulterior a deținut diverse funcții de conducere în cadrul Procuraturii Generale (PG), Procuraturii Anticorupție (PA) și a Consiliului Superior al Procurorilor, ca în 2016 să preia șefia PA.

În primăvara anului 2019, printr-o scrisoare anonimă, preluată de mai multe instituții media, Morari a fost acuzat de implicare într-o tentativă de preluare a unei afaceri. Atunci, PA a respins cele invocate în scrisoare și le-a calificat drept o tentativă de a „denigra imaginea instituției”. În aceeași zi, șeful PA și-a dat demisia, însă, la scurt timp, a cerut anularea ordinului de eliberare din funcție, pe motiv că a fost executat greșit. A mers chiar și în judecată, iar în septembrie 2019, „ca urmare a tranzacției de împăcare amiabilă”, a fost restabilit în funcție de Dumitru Robu, la acel moment procuror general interimar.

Revenirea sa la PA nu a durat mult, dat fiind faptul că, la 9 decembrie 2019 - la câteva zile de la învestirea în funcție a noului procuror general, Alexandr Stoianoglo, PG a demarat un control complex la PA și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), iar Morari a fost înlăturat pentru o lună din funcția de șef al PA și delegat la PG.

Între timp, Judecătoria Chișinău a suspendat executarea ordinului semnat de Robu prin care Viorel Morari a fost repus în funcția de procuror-șef la PA, în urma unei cereri făcute de fostul șef PCCOCS, Nicolae Chitoroagă. Mai târziu, Curtea de Apel Chișinău a anulat decizia primei instanțe.

La începutul lui 2020, pe numele lui Viorel Morari au fost pornite două cauze penale. În primul dosar, care a fost trimis deja în judecată, Viorel Morari este învinuit de abuz de serviciu, fals în acte publice și amestecul în înfăptuirea urmăririi penale. Potrivit unui comunicat al PG, acesta a recepționat personal de la Vladimir Plahotniuc o plângere prin care fostul șef al Partidului Democrat din Moldova (PDM) solicita tragerea la răspundere penală a lui Veaceslav Platon pentru denunț calomnios. Ulterior, în baza plângerii, Morari i-a ordonat unui subaltern să pornească, cu o dată din urmă, urmărirea penală în privința lui Platon.

În al doilea dosar în care a fost cercetat, Morari era bănuit de îmbogățire ilicită și spălare de bani în proporții deosebit de mari, cu folosirea situației de serviciu.

Potrivit procurorilor, Morari, prin intermediul membrilor de familiei sale și altor persoane apropiate, ar fi spălat mijloace financiare, iar, prin urmare, părinții și fratele lui s-ar fi îmbogățit cu terenuri și imobile de zeci de mii de euro.

Tot în ianuarie 2020, Consiliul Superior al Procurorilor a admis demersul procurorului general și a decis să-l suspende pe Morari din funcția de procuror-șef al PA, până la adoptarea unei hotărâri definitive în dosarul în care este vizat.

În iunie 2020, procurorii PCCOCS au decis scoaterea de sub urmărirea penală a lui Morari, în dosarul îmbogățirii ilicite, dat fiind faptul că nu au fost adunate suficiente probe pentru al pune sub învinuire.

Un an mai târziu, în aprilie 2021, Morari a fost demis din funcția de procuror șef al PA, iar în august Procuratura Generală a încetat raporturile de serviciu cu acesta.

În ianuarie 2023, CSJ a anulat ordinul procurorul general din decembrie 2019 prin care a fost înlăturat pentru o lună de la șefia Procuraturii Anticorupție.

S-a întâmplat după ce Morari a atacat în judecată ordinul emis de Stoianoglo, iar Judecătoria Chișinău a respins cererea, decizie menținută și de Curtea de Apel. CSJ însă a casat deciziile celor două instanțe și i-a dat câștig de cauză lui Viorel Morari.
   Afiliere politică 
   Funcție privată 
   Funcție publică 
   Carieră 
01.2020
Procuratura Anticorupție
04.2021
procuror-șef suspendat
09.2019
Procuratura Anticorupție
01.2020
procuror-șef
04.2019
Procuratura Generală
09.2019
procuror
04.2016
Procuratura Anticorupție
04.2019
procuror-șef
07.2013
Procuratura Generală
04.2016
procuror, șef de secție
06.2011
Procuratura Anticorupție
07.2013
procuror, adjunct al procurorului-șef, procuror-șef interimar
04.2010
Procuratura Generală
06.2011
procuror, șef de secție
11.2004
Procuratura Anticorupție
04.2010
procuror, șef de secție
12.2002
Procuratura Dondușeni
10.2004
procuror stagiar, procuror
10.2001
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți
07.2002
lector-asistent universitar
   Venit 
2018
Total: 3.191,54 EUR
440.061,04 MDL
3.600,00 RON
2017
Total: 1.382,05 EUR
400.045,35 MDL
2016
Total: 1.732,88 EUR
305.460,73 MDL
615,00 USD
2015
Total: 1.290,00 EUR
219.133,01 MDL
932,72 USD
2014
Total: 236.649,56 MDL
2013
Total: 185.125,45 MDL
2012
Total: 137.771,88 MDL
   Bunuri imobile 
2014
Apartament
Valoarea: N/A
Suprafața: 99,3 mp
Cota parte: 0%
   Bunuri mobile 
2018
Automobil
Skoda Superb
Valoarea: N/A
2015 - 2015
Automobil
Skoda Octavia
Valoarea: N/A
2015
Automobil
Skoda Superb
Valoarea: N/A
2015 - 2015
Automobil
Skoda Superb
Valoarea: N/A
2015 - 2016
Automobil
Skoda Octavia
Valoarea: 40.000,00 MDL
2013 - 2014
Automobil
Land Rover Freelander
Valoarea: N/A
2013 - 2017
Automobil
Land Rover Freelander
Valoarea: N/A
2013 - 2013
Automobil
Renault Megane
Valoarea: N/A
2013 - 2015
Automobil
Skoda Octavia
Valoarea: N/A
2013 - 2015
Automobil
Volvo XC 90
Valoarea: N/A
2011 - 2013
Automobil
Audi A6
Valoarea: N/A
   Conturi bancare 
 Total: 7.240,75 EUR
142.007,47 MDL
13.105,75 RON
0,25 USD
   Împrumuturi (luate) 
2014 - 2029
  Viorel Morari
(0%)
15.000,00 EUR
Diana Joseph  
2014 - 2029
  Viorel Morari
(0%)
15.000,00 USD
Roman Griu  
   Procese 
2020
Dosarul Morari I
(Judecătoria Chișinău)
Viorel Morari este acuzat de abuz de serviciu, fals în acte publice și amestecul în înfăptuirea urmăririi penale. Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, acesta a recepționat personal de la Vladimir Plahotniuc o plângere prin care fostul șef al Partidului Democrat din Moldova solicita tragerea la răspundere penală a lui Veaceslav Platon pentru denunț calomnios. Ulterior, în baza plângerii, Morari i-a ordonat unui subaltern să pornească, cu o dată din urmă, urmărirea penală în privința lui Platon. Potrivit anchetei, scopul principal al acestor acțiuni l-a constituit interesul fostului șef al Procuraturii Anticorupție de a-și menține „susținerea politică și protectoare din partea liderului de atunci al Partidului Democrat, cu care se cunoștea personal”.
   Documente 
  back to top  
 Chiril Moțpan 
 politician 
 Otilia Drăguțanu 
 femeie de afaceri 
 Alla Dolință 
 politiciană 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.
   Conexiuni 
Asociaţia Obştească a Practicanţilor de Qwan Ki Do
membru
Asociația Procurorilor din Republica Moldova
membru
Irarom-Grup SRL
compania familiei