Profile updated: 16.08.21
Sergiu Lebediuc
judecător
Data nașterii: 06.09.1972
Cetățenie: Republica Moldova
Și-a început activitatea de judecător în 2006, la Judecătoria Comrat, iar doi ani mai târziu a devenit vicepreședintele instanței. În 2012, a fost numit, prin transfer, la Judecătoria Militară din Chișinău.
Conform unei note informative a Curții Supreme de Justiție, în 2011, pe când activa la Judecătoria Comrat, Lebediuc a admis mai multe încălcări la emiterea unei ordonanțe prin care a dispus ca două companii rusești să restituie unei firme britanice o datorie de 300 de milioane de dolari. Documentul semnat de Lebediuc este parte a operațiunii care a devenit, ulterior, cunoscută sub denumirea de „Spălătoria rusească” - schemă prin care, în perioada 2010-2014, 22 de miliarde de dolari din Federația Rusă au fost spălați prin intermediul sistemului judiciar şi cel bancar al Republicii Moldova.
În 2016, la cererea procurorului general interimar de atunci, Eduard Harunjen, Lebediuc a fost suspendat din funcție și, alături de alți 14 judecători și foști judecători, a fost reținut și, ulterior, acuzat că ar fi pronunţat cu bună-știință o hotărâre, sentinţă, decizie sau încheiere contrară legii.
Câteva luni mai târziu, pe numele magistratului a fost intentat un nou dosar penal, fiind acuzat de implicare în spălarea miliardelor de dolari din Federaţia Rusă, prin sistemul bancar din Republica Moldova.
În septembrie 2020, Lebediuc a fost scos de sub urmărire penală în dosarul spălării miliardelor de dolari, deoarece „nu există o confirmare juridică a faptului că ordonanța judecătorească este contrară legii”.
Chiar dacă mai figura în celălalt dosar - privind pronunţarea cu bună știință a unei hotărâri contrară legii, la sfârșitul lunii octombrie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anulat suspendarea acestuia din funcție și a dispus reluarea activității de judecător. Pe lângă aceasta, magistratul își va primi salariul pentru toți cei patru ani în care a fost suspendat din funcție.
RISE Moldova a scris că, în 2014, Lebediuc s-a numărat printre magistrații care au beneficiat de apartamente la preț preferențial. Atunci el s-a ales cu un apartament de 72 de metri pătrați. Oficial, a intrat în posesia lui în august 2017, iar la nici două luni l-a vândut. Magistratul a declarat că a ajuns să renunțe la el din cauza mai multor probleme, inclusiv financiare, de serviciu și personale.
Afiliere politică
Funcție privată
Funcție publică
Carieră
07.2012
Judecătoria Militară
09.2016
judecător
09.2008
Judecătoria Comrat
07.2012
vicepreședinte
06.2006
Judecătoria Comrat
07.2012
judecător
160.980,61 MDL
salariu, Judecătoria Militară
20.690,69 MDL
salariu, Eco Textil Grup SRL
soția
144.923,32 MDL
salariu, Judecătoria Militară
92.635,48 MDL
salariu, Judecătoria Militară
68.414,69 MDL
salariu, Bemol Retail SRL
soția
64.034,53 MDL
salariu, Judecătoria Comrat și Judecătoria Militară
2017 - 2017
Apartament
Valoarea: 26.064,00 EUR
Suprafața: 72,4 mp
Cota parte: 100%
cumpărat la preț preferențial
2001
Apartament
Valoarea: 78.000,00 MDL
Suprafața: 64,2 mp
Cota parte: 100%
uzufructuar
2010
Automobil
Honda Acord
Valoarea: 105.000,00 MDL
uzufructuar
2016
Penal
(Curtea de Apel)
În 2016, pe numele lui Sergiu Lebediuc a fost pornită o cauză penală, fiind acuzat că a pronunţat cu bună-știință o hotărâre, sentinţă, decizie sau încheiere contrară legii. Acestuia i se incriminează că, în 2011, pe când activa la Judecătoria Comrat, a admis mai multe încălcări la emiterea unei ordonanțe prin care a dispus ca două companii rusești (ООО «ЛайтаМ» și ООО «ЭкоСтрой») să restituie unei firme britanice (Ronida Invest LLP) o datorie de 300 de milioane de dolari.
În februarie 2021, Judecătoria Chișinău îl găsește vinovat, însă îl eliberează de răspundere penală, dat fiind faptul că a expirat termenul limită în care putea fi tras la răspundere.
Vladimir Plahotniuc
politician
Corneliu Furculiță
politician
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.