Profile updated: 22.07.21
					
				
			
				
				
					
					 Vasile Mărcuță  
					
					 politician 
					
					
				
				
						
							Data nașterii: 02.09.1961
						
					
				
					
						
							Cetățenie: Republica Moldova
						
					
				 
		
				 
			
				
					Economist de formare, Vasile Mărcuță a activat iniţial în calitate de inginer-economist la fabrica de conserve din Nisporeni, apoi contabil-şef la Spitalul raional, după care timp de aproape 25 de ani în sistemul bancar.
Iniţial timp de cinci ani a fost director al Filialei 12 din Nisporeni a Băncii de Economii, după care aproape două decenii a condus filiala nr. 4 din acelaşi oraş a Victoriabank.
În 2011, apoi în 2015 este ales în Consiliul raional Nisporeni din partea Partidului Democrat din Moldova, simpatiile lui față de această formațiune politică fiind afirmate și prin contribuții financiare. În 2014 a contribuit cu 20.000 de lei în fondul electoral al PDM pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie.
Candidează și la alegerile locale generale din octombrie 2019, Mărcuță fiind ales consilier pe listele aceluiași partid, iar apoi este numit în funcţia de preşedinte al raionului Nisporeni.
În 2020 deja este susținător al nou creatului Partid Politic PRO Moldova, Mărcuță fiind membru al grupului de inițiativă pentru susținerea candidaturii lui Andrian Candu la funcția de Președinte al Republicii Moldova.
				
			
	
	
		
			
				
					
					   Afiliere politică 
					
				
				
					
					   Funcție privată 
					
				
				
					
					   Funcție publică 
					
				
				
					
					   Carieră 
					
				
			 
	
			
				
					
						
							11.2019
						
					
					
						
							Consiliul raional Nisporeni
						
					
					
						
							
						
					
					
						
							președinte
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							1990
						
					
					
						
							Spitalul raional Central Nisporeni
						
					
					
						
							1993
						
					
					
						
							contabil șef 
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							09.1998
						
					
					
						
							Victoriabank, Filiala nr. 4 din Nisporeni
						
					
					
						
							2019
						
					
					
						
							director
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							1993
						
					
					
						
							Banca de Economii, Filiala nr. 11 din Nisporeni
						
					
					
						
							1998
						
					
					
						
							director
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							1988
						
					
					
						
							Fabrica de Conserve Nisporeni
						
					
					
						
							1990
						
					
					
						
							inginer economist 
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							05.2020
						
					
					
						
							Partidul Pro Moldova
						
					
					
						
							
						
					
					
						
							membru al Consiliului Naţional
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							12.2016
						
					
					
					
						
							05.2020
						
					
					
						
							membru al Consiliului Naţional
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		 
			
				
			
			
				
				
			
					
						
							 252.610,55 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu , Consiliul raional Nisporeni 
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 11.800,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Safisaving SRL
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 6.100,40 MDL 
						
					
					
						
							
								arendă teren, Agrar-Prut SRL
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 3.600,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, II Mişcoi Cristina
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 135,30 MDL 
						
					
					
						
							
								Dobândă bancară, Victoriabank
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		 
				
			
			
				
				
			
					
						
							 6.802,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Safisaving SRL
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 188.221,06 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Consiliul raional Nisporeni
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 6.108,67 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Apă Canal Nisporeni SA
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 2.599,08 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, ÎI Cristina Mişcoi
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		 
				
			
			
				
				
			
					
						
							 858.321,00 MDL 
						
					
					
						
							
								vânzare casă, Nataliei Guzun
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
		
			
				
				
			
					
						
							 34.200,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Euromarc SRL
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 14.280,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Apă Canal Nisporeni SA
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 12.000,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Safisaving SRL
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 9.446,40 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizaţie, Consiliul raional Nisporeni
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 7.200,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, ÎI Cristina Mişcoi
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 6.980,95 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Consiliul raional Nisporeni
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 4.333,50 MDL 
						
					
					
						
							
								arendă teren, Agrar-Prut SRL
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		 
				
			
			
				
				
			
		
			
				
				
			
					
						
							 60.000,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Euromarc SRL
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 14.280,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Apă Canal Nisporeni SA
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 12.000,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Safisaving SRL
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 7.200,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, ÎI Cristina Mişcoi
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 5.500,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Consiliul raional Nisporeni
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 4.333,50 MDL 
						
					
					
						
							
								arendă teren, Agrar-Prut SRL
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		 
				
			
			
				
				
			
		
			
				
				
			
					
						
							 67.127,92 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Euromarc SRL
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 7.000,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Consiliul raional Nisporeni
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 2.362,52 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Apă Canal Nisporeni SA
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		 
				
			
			
				
				
			
		
			
				
				
			
					
						
							 56.278,88 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Euromarc SRL
							
						
						
						
						
							
								soţie
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 5.640,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizaţie, Consiliul raional Nisporeni
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 722,44 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Apă Canal Nisporeni SA
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		   
				
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2011
							
						
					
						
							
								Teren intravilan
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 0,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,0272 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2007
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 30.034,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 1,0639 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2001
							
						
					
						
							
								Apartament
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 3.000,00 EUR
								
							
						
							
								
									Suprafața: 38,2 mp
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								1994
							
						
					
						
							
								Casă
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 64.484,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 74,8 mp
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								1994
							
						
					
						
							
								Teren intravilan
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 14.979,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,1362 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
						
					 
					
				  
				
				
					
					
					
						
								
									
								
							
							
							
						
							
								2014
							
						
					
					
						
							
								Remorcă 
							
						
	
						
							
								
									UREGAN
								
							
						
							
								
									Valoarea: 4.000,00 MDL
								
							
						
							
								
									Proprietar: membru al familiei
								
							
						
						
						
						
					 
					
				
					
					
					
						
								
									
								
							
							
							
						
							
								2010
							
						
					
					
						
							
								Autoturism
							
						
	
						
							
								
									Nissan Maxima
								
							
						
							
								
									Valoarea: 50.000,00 MDL
								
							
						
							
								
									Proprietar: membru al familiei
								
							
						
						
						
						
					 
					
				
					
					
					
						
								
									
								
							
							
							
						
							
								2008
							
						
					
					
						
							
								Autoturism
							
						
	
						
							
								
									GAZ 69
								
							
						
							
								
									Valoarea: 2.000,00 MDL
								
							
						
							
								
									Proprietar: membru al familiei
								
							
						
						
						
						
					 
					
				
					
					
					
						
								
									
								
							
							
							
					
						
							
								Companie
							
						
	
						
							
								
									Cristilmod SRL
								
							
						
							
								
									Valoarea: 2.700,00 MDL
								
							
						
							
								
									Proprietar: membru al familiei
								
							
						
						
						
					
						
							
								50%
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
								
									
								
							
							
							
					
						
							
								Companie
							
						
	
						
							
								
									Safisaving SRL
								
							
						
							
								
									Valoarea: 2.700,00 MDL
								
							
						
							
								
									Proprietar: membru al familiei
								
							
						
						
						
					
						
							
								50%
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
								
									
								
							
							
							
					
						
							
								Casă de schimb valutar
							
						
	
						
							
								
									Euromarc SRL
								
							
						
							
								
									Valoarea: 500.000,00 MDL
								
							
						
							
								
									Proprietar: membru al familiei
								
							
						
						
						
					
						
							
								100%
							
						
					
					
						
					 
					
				  
		
		
		
		
		
			
			
		
		
		
			
			
		
		
		
			
				
				
				
				
					
					 Corneliu Furculiță 
					
					 politician  
					
				
			 
			
		
		
		
			
			Copyright © 2019 Rise Moldova
			Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.