Profile updated: 24.03.25
 Marcel Dumbravan 
 procuror-șef 
Cetățenie: Republica Moldova
Este licențiat în drept, titlu obținut la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, unde ani mai târziu a urmat și un program de masterat. Intră în sistemul de justiție în 2005, activând ca procuror în cadrul Procuraturii raionului Florești. În 2008, este numit procuror în Procuratura Anticorupție (PA), iar 11 ani mai târziu este numit adjunct al procurorului șef, fiind responsabil de Oficiul Nord.

În martie 2025, Marcel Dumbravan ajunge să dețină interimatul funcției de șef al PA. S-a întâmplat după ce șefa PA din acea perioadă, Veronica Dragalin, și-a dat demisia, ca urmare a inițiativei Parlamentului de a comasa Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. Atunci Dragalin a cerut deputaților să-și revizuie decizia și să nu lichideze procuraturile specializate.

Conform declarațiilor de avere depuse la Autoritatea Națională de Integritate, Dumbravan deține o casă moștenită în anul 2000, două terenuri primite donație și două apartamente cumpărate în 2010 și 2016.
   Afiliere politică 
   Funcție privată 
   Funcție publică 
   Carieră 
03.2025
Procuratura Anticorupție
procuror șef interimar
10.2021
Procuratura Anticorupție
03.2025
adjunct al procurorului șef, responsabil de Oficiul Nord
12.2019
Procuratura Anticorupție
06.2021
adjunct al procurorului șef, responsabil de Oficiul Nord
01.2008
Procuratura Anticorupție
10.2021
procuror
06.2005
Procuratura raionului Florești
01.2008
procuror
05.2005
Procuratura raionului Florești
03.2006
procuror-interimar
04.2005
Procuratura raionului Florești
06.2005
procuror stagiar
   Venit 
2024
Total: 860.697,67 MDL
2023
Total: 674.937,95 MDL
2022
Total: 572.689,63 MDL
2021
Total: 514.761,42 MDL
2020
Total: 472.436,73 MDL
2019
Total: 2.000,00 CZK
341.990,96 MDL
2018
Total: 320.582,41 MDL
2017
Total: 319.459,89 MDL
2016
Total: 168.913,42 MDL
2015
Total: 133.262,11 MDL
2014
Total: 94.913,53 MDL
2013
Total: 102.661,23 MDL
   Bunuri imobile 
2017
Teren intravilan
Valoarea: 1.761,50 MDL
Suprafața: 0,1244 ha
Cota parte: 100%
2016
Apartament
Valoarea: 85.341,00 MDL
Suprafața: 33,4 mp
Cota parte: 100%
2010
Apartament
Valoarea: 175.790,00 MDL
Suprafața: 70,6 mp
Cota parte: 100%
2000
Casă
Valoarea: 15.000,00 MDL
Suprafața: 23,3 mp
Cota parte: 100%
2000
Teren intravilan
Valoarea: 7.500,00 MDL
Suprafața: 0,1017 ha
Cota parte: 100%
   Bunuri mobile 
2019
Automobil
Renault Megane Scenic
Valoarea: 185.000,00 MDL
2012 - 2019
Automobil
Renault Scenic
Valoarea: 6.300,00 MDL
Companie
SA Claritate
Valoarea: 46,00 MDL
   Conturi bancare 
 Total: 171.002,22 MDL
   Documente 
  back to top  
 Alexandru Slusari 
 politician 
 Vladimir Andronachi  
 politician 
 Chiril Moțpan 
 politician 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.
   Conexiuni 
Asociația Procurorilor pentru Ordine și Dreptate (2006  )
membru