Nicolae Roșca a fost numit în funcția de judecător al Curții Constituționale la 15 august 2019, prin hotărâre de Guvern. Este absolvent al Facultății de Drept a Universității București din România și doctor în drept. Până să fie numit judecător constituțional, a fost lector și șef de catedră în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și avocat în cadrul Biroului asociat de avocați „Băieșu și Roșca”.
A stat departe de viața politică până în 2017, când s-a alăturat Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), fiind ales membru al Biroului Permanent Național. Mai mult decât atât, Roșca s-a lansat și în cursa pentru un fotoliu de deputat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, fiind unul dintre candidații înscriși în lista națională a Blocului electoral ACUM, format din PAS și Platforma Demnitate și Adevăr. Nu a mai ajuns în legislativ, dar la scurt timp a fost propus în funcția de judecător la Curtea Constituțională.