ENG
|
|
ROM
 Svetlana Mocan 
 executoare judecătorească 
Cetățenie: Republica Moldova
A fost implicată în operațiunea financiară cunoscută sub numele de „Spălătoria rusească” sau „Laundromatul rusesc” - schemă prin care mai multe datorii fictive ale unor companii din Federația Rusă au fost legalizate de judecători din Republica Moldova și transferate unor firme din zone off-shore. RISE Moldova a scris că, în perioada 2011-2014, prin contul Svetlanei Mocan au trecut aproape 17 miliarde de dolari. Concret, având la mână ordonanțe judecătorești, executoarea încasa banii de la companii rusești în contul ei de la Moldindconbank și îi redirecționa în bănci din Letonia, în conturile unor companii înregistrate în Marea Britanie.

Pentru o serie de infracțiuni, Procuratura Anticorupție a solicitat condamnarea Svetlanei Mocan la 4 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice timp de 8 ani, însă, în 2016, Judecătoria sect. Buiucani a achitat-o. Decizia a fost atacată cu apel, ulterior dosarul a fost trimis la rejudecare și, într-un final, în ianuarie 2019, Curtea de Apel Chișinău a decis încetarea procesului penal. Magistrații și-au motivat decizia prin faptul că acțiunile Svetlanei Mocan comportau caracter contravențional, însă și procesul contravențional a fost încetat, „pe motivul intervenirii termenului de prescripție”. Curtea Supremă de Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul ulterior al procurorului, și a menținut decizia Curții de Apel.

Însă Mocan mai figurează într-un dosar penal, alături de 14 judecători și un alt executor judecătoresc. Cu toții sunt cercetați pentru complicitate în spălarea a circa 20 de miliarde de dolari din Federaţia Rusă, prin intermediul sistemului bancar din Republica Moldova.

În octombrie 2016, printr-un ordin emis de Ministerul Justiției, Svetlana Mocan a fost suspendată din funcția de executoare judecătorească.
   Procese 
2017
PENAL | Laundromatul rusesc - Complicitate la spălare de bani
(Judecătoria Chișinău)
Alături de 14 judecători și un executor judecătoresc, Svetlana Mocan este acuzată de complicitate în spălare de bani. Potrivit oamenilor legii, cei 16 au fost parte a unei scheme criminale care a permis spălarea, prin intermediul sistemului bancar din Republica Moldova, a circa 20 de miliarde de dolari proveniţi din Federaţia Rusă.
2014 - 2019
PENAL | Laundromatul rusesc - Abuz în serviciu
(Curtea Supremă de Justiție)
În 2014, Procuratura Anticorupție a trimis în instanță dosarul penal în care Svetlana Mocan era acuzată de comiterea abuzului de serviciu, soldat cu urmări grave. Potrivit oamenilor legii, în perioada martie 2011 - ianuarie 2014, Mocan a executat ilegal niște ordonanțe ale judecătorilor, pe unele falsificându-le. De asemenea, a încasat ilegal 211 miliarde de lei, bani proveniți din Federația Rusă, pe care i-a transferat în contul unor companii off-shore. În cele din urmă, Curtea de Apel Chișinău a decis încetarea procesului penal, pe motiv că acțiunile Svetlanei Mocan comportau caracter contravențional, însă și procesul contravențional a fost încetat, „pe motivul intervenirii termenului de prescripție”. Decizia Curții de Apel a fost menținută și de Curtea Supremă de Justiție.
   Investigații 
   Documente 
  back to top  
 Vladimir Andronachi  
 politician 
 Monica Babuc 
 politiciană 
 Pavel Filip 
 politician 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.