Locul nașterii: satul Mîndreşti, raionul Teleneşti
Cetățenie: Republica Moldova
Jurnalist de profesie, a condus timp de aproape 30 de ani publicaţia „Glasul Naţiunii”, iar din 2017 a fost şi realizatorul emisiunii „60 de minute cu Vasile Năstase” de la postul Jurnal TV.
Este în politică de la finele anilor ’80 ai secolului XX, fiind ales deputat în 1990, în primul Parlament al Republicii Moldova. A fost membru al Comitetului Executiv al Sfatului Frontului Popular din Moldova.
În 1999 a aderat la Partidul Naţional Liberal condus de Mircea Rusu, în cadrul căruia a condus organizaţia municipală Chișinău până în 2002, când formațiunea a fuzionat cu alte partide.
În 2015 participă la constituirea Platformei civice „Demnitate și Adevăr”, transformată ulterior în partid politic.
În cadrul alegerilor parlamentare noi din octombrie 2019, a fost candidatul Blocului electoral ACUM (format din Platforma DA și Partidul Acțiune și Solidaritate) în Circumscripţia nr. 33 - mun. Chișinău, pe care o și câștigă.
Vasile Năstase își pierde mandatul după alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, după ce Platforma DA, pe lista căreia a candidat, nu a mai acces în Parlament.
Este fratele fostului lider al Platformei DA, Andrei Năstase.