Profile updated: 11.08.21
 Petru Corduneanu 
 polițist 
Data nașterii: 04.07.1963
Locul nașterii: satul Cotul Morii, raionul Hîncești
Cetățenie: Republica Moldova
Absolvent a două facultăți de drept (în ‘90 - la Universitatea de Stat din Moldova și în 2008 - la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” din Chișinău), practic toată cariera lui Petru Corduneanu este legată de structurile Ministerului de Interne (MAI), în cadrul cărora a început să activeze de la vârsta de 21 de ani.

Pe când activa în calitate de șef al Direcţiei ordine publică a MAI, a fost acuzat că, în timpul protestelor postelectorale din aprilie 2009, a bătut-o pe ex-deputata Valentina Cușnir. Însă, în 2014, Judecătoria sect. Buiucani l-a găsit nevinovat, decizie menținută și de Curtea de Apel Chișinău.

La alegerile parlamentare din 2014, Corduneanu a candidat pe lista Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), formațiune căreia tocmai îi donase 271 500 de lei. Deja la localele desfășurate un an mai târziu, Corduneanu s-a regăsit pe lista socialiștilor care pretindeau la un fotoliu în Consiliul Municipal Chișinău. Și Corduneanu l-a obținut, dar nu și-a mai dus mandatul la bun sfârșit, pentru că, în 2017, a ajuns Parlament, după decesul deputatei socialiste Irina Mizdrenco.

La scrutinul parlamentar din februarie 2019, candidat din nou din partea socialiștilor: și în Circumscripția uninominală nr. 38 - Hîncești, și pe lista națională a formațiunii. Pierde în circumscripție, dar, câteva luni mai târziu, obține totuși un mandat de deputat, fiind pe lista supleanților PSRM. Refuză însă mandatul în favoarea funcției de director adjunct al Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS), instituție specializată în asigurarea protecţiei demnitarilor, inclusiv a președintelui Republicii Moldova, care, la acel moment, era socialistul Igor Dodon.

La sfârșitul anului 2020, când președintă a Republicii Moldova devenise contracandidata lui Dodon, Maia Sandu, Corduneanu și-a dat demisia de la SPPS, iar câteva zile mai târziu a fost numit comandant adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri. Nu s-a reținut aici nici o lună, pentru că a fost numit, prin ordinul ministrului de Interne, la conducerea Poliției de Frontieră.

În ancheta „Banii lui Dodon din Bahamas”, RISE Moldova a scris că, înainte de campania prezidențială din 2016, câștigată de liderul socialiștilor, Igor Dodon, milioane de lei primiți din off-shore au ajuns la sponsori ai PSRM, în baza unor contracte de împrumut. Printre aceștia s-a numărat și Petru Corduneanu. Alături de alți colegi de partid, Corduneanu luat un credit, fără dobândă, de 500 de mii de lei, de la Exclusiv Media SRL, firma socialistului Corneliu Furculiță.
   Afiliere politică 
   Funcție privată 
   Funcție publică 
   Carieră 
01.2021
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
șef adjunct
12.2020
Inspectoratul General de Carabinieri
01.2021
comandant adjunct
06.2019
Serviciul de Protecție și Pază de Stat
12.2020
director adjunct
2017
Parlament
2019
deputat PSRM
2015
Consiliul Municipal Chișinău
2017
consilier PSRM
1984
Ministerul Afacerilor Interne
2009
vice-comisar al mun. Chișinău / comisar al mun. Chișinău / șef al Direcției generale pază de stat / șef al Direcției generale poliție ordine publică
   Venit 
2020
Total: 511.847,00 MDL
1.800,00 RON
2019
Total: 210.245,65 MDL
2018
Total: 322.606,00 MDL
2017
Total: 183.450,80 MDL
2016
Total: 128.600,00 MDL
   Bunuri imobile 
2020
Altă avere imobilă
Valoarea: 43.200,00 MDL
Suprafața: 21,30 mp
Cota parte: 25%
2020
Altă avere imobilă
Valoarea: 48.600,00 MDL
Suprafața: 24,40 mp
Cota parte: 29%
2009
Apartament
Valoarea: 422.379,00 MDL
Suprafața: 74 mp
Cota parte: 100%
2008
Apartament
Valoarea: 445.000,00 MDL
Suprafața: 165,2 mp
Cota parte: 100%
   Bunuri mobile 
2018 - 2019
Automobil
Dacia Lodgy
Valoarea: N/A
2018 - 2019
Automobil
Skoda Superb
Valoarea: 10.000,00 MDL
2016 - 2020
Automobil
Skoda Superb Sedan
Valoarea: 10.000,00 MDL
   Investigații 
   Documente 
  back to top  
 Zinaida Greceanîi 
 politiciană 
 Andrian Candu 
 politician 
 Vlad Batrîncea 
 politician 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.
   Conexiuni 
candidat la localele din 2015 și parlamentarele din 2014 și 2019