ENG
|
ROM
Profile updated: 27.05.21
 Vadim Enicov 
 membru al Consiliului de Supraveghere al BNM  
Locul nașterii: raionul Strășeni, Republica Moldova
Cetățenie: Republica Moldova
După ce și-a luat diploma în drept în anul 1997, Vadim Enicov și-a început cariera în cadrul Procuraturii mun. Chișinău, unde s-a ocupat de investigații financiare din funcția de procuror superior.

Ulterior, din 2002, timp de zece ani a fost consultant principal în Serviciul Consiliului Suprem de Securitate al Aparatului Președintelui Republicii Moldova. În aceeași perioadă a fost numit, prin decretul președintelui Vladimir Voronin, în funcția de secretar executiv al Comisiei centrale de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate.

În 2016 devine membru al Consiliului de Supraveghere a Băncii Naționale a Moldovei, prin hotărâre de Parlament, semnată de speaker-ul de atunci Andrian Candu.
   Afiliere politică 
   Funcție privată 
   Funcție publică 
   Carieră 
07.2016
Banca Națională a Moldovei
membru al Consiliului de Supraveghere
01.2003
Comisia centrală de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate
01.2012
membru, secretar
04.2002
Aparatul Președintelui Republicii Moldova
07.2012
consultant principal, Serviciul Consiliului Suprem de Securitate
07.1997
Procuratura mun. Chișinău
04.2002
procuror superior
11.2012
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)
12.2018
expert
07.2012
L&BA Consultant SRL
director
02.2006
AO Institutul de Politici Publice
2017
cercetător
   Venit 
2020
Total: 750,00 EUR
926.632,00 MDL
2019
Total: 736.116,00 MDL
800,00 USD
2018
Total: 1.300,00 EUR
581.509,00 MDL
2017
Total: 2.140,00 EUR
589.236,01 MDL
2016
Total: 22.000,00 EUR
474.623,78 MDL
   Bunuri imobile 
2011
Casă
Valoarea: 1.769.461,00 MDL
Suprafața: 149,6 mp
Cota parte: 50%
2011
Casă
Valoarea: 1.769.461,00 MDL
Suprafața: 149,6 mp
Cota parte: 50%
Proprietar: soția
2011
Teren intravilan
Valoarea: 169.258,00 MDL
Suprafața: 0,029 ha
Cota parte: 50%
2011
Teren intravilan
Valoarea: 419.429,00 MDL
Suprafața: 0,06 ha
Cota parte: 50%
2011
Teren intravilan
Valoarea: 419.429,00 MDL
Suprafața: 0,06 ha
Cota parte: 50%
Proprietar: soția
2011
Teren intravilan
Valoarea: 169.258,00 MDL
Suprafața: 0,029 ha
Cota parte: 50% posesia
Proprietar: soția
   Bunuri mobile 
2017
Autoturism
Lexus GS300
Valoarea: 150.000,00 MDL
Proprietar: soția
2016 - 2018
Autoturism
Mitsubishi Lancer
Valoarea: 50.000,00 MDL
2013 - 2017
Motocicletă
BMW R1150R
Valoarea: 85.000,00 MDL
100%
Gedaimo SRL
Valoarea: 5.400,00 MDL
100%
L&BA Consultant SRL
Valoarea: 5.400,00 MDL
25,05%
Anticor SA
Valoarea: 187.214,00 MDL
   Conturi bancare 
 Total: 300.000,00 MDL
   Împrumuturi (luate) 
2021 - 2026
  Vadim Enicov
(7%)
200.000,00 MDL
Victoriabank  
2020 - 2035
  Vadim Enicov
(7,5%)
1.980.000,00 MDL
Comerțbank  
   Documente 
  back to top  
 Constantin Botnari 
 politician 
 Vlad Batrîncea 
 politician 
 Serghei Sîrbu 
 politician 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.
   Conexiuni 
Anticor SA
acționar
Asociația Obștească de Medicină Perinatală
membru
Gedaimo SRL
asociat unic
Instituția Privată pentru Integritate Financiară „Integral”
fondator
L&BA Consultant SRL
asociat unic