ENG
|
|
ROM
Profile updated: 30.03.22
 Vasile Maxim 
 politician 
Data nașterii: 08.07.1956
Locul nașterii: satul Popeștii de Jos, raionul Drochia
Cetățenie: Republica Moldova
Este inginer-mecanic de specialitate, meserie pe care a învățat-o la Institutul Politehnic (în prezent - Universitatea Tehnică a Moldovei). După absolvirea studiilor, a ocupat diverse funcții în cadrul unor întreprinderi de transport, ca, în 1999, să devină președinte al Bazei Transport Auto-7 SA, companie licențiată în transportul auto al călătorilor.

În 2011, se implică în politică alături de Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, fiind ales consilier raional, apoi vicepreședinte al Consiliului raional Ștefan Vodă.

În 2018, în perioada în care președinte al Republicii Moldova era socialistul Igor Dodon, i s-a conferit medalia „Meritul Civic” pentru merite în domeniul transportului auto.

La alegerile din octombrie 2019, este primul pe lista candidaților la funcția de consilier în Consiliul raional Ștefan Vodă din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. La 26 noiembrie 2019, este ales președinte al Consiliului raional Ștefan Vodă.
   Afiliere politică 
   Funcție privată 
   Funcție publică 
   Carieră 
11.2019
Consiliul raional Ștefan Vodă
președinte
2015
Baza Transport Auto-7 SA
2019
director
2011
Consiliul raional Ștefan Vodă
2015
vicepreședinte, cu suplinirea funcției de șef al Direcției agricultură și alimentație
1999
Baza Transport Auto-7 SA
2011
președinte
1986
Baza Transport Auto-7 SA
1999
conducător al Secției exploatare și securitatea circulației
1985
Baza Transport Auto-7 SA
1986
conducător al coloanei de pasageri
1984
Baza auto a trestului „Moldmeliovodstroi”
1985
mecanic
08.1982
Asociația raională de mecanizare și electrificație
11.1982
conducător al atelierului de reparații
1982
Întreprinderea intergospodărească „Colhoztrans”
1984
inginer principal
1979
Întreprinderea intergospodărească „Colhoztrans”
1982
conducător al coloanei
1973
Colhozul din s. Popeștii de Jos, Drochia
1974
muncitor
2019
Partidului Socialiștilor din Republica Moldova
membru
2011
Partidului Comuniștilor din Republica Moldova
2019
consilier raional
   Venit 
2021
Total: 7.000,00 EUR
669.703,05 MDL
2020
Total: 443.206,26 MDL
2019
Total: 415.404,21 MDL
2018
Total: 349.957,00 MDL
2017
Total: 176.522,00 MDL
2016
Total: 171.056,00 MDL
2015
Total: 159.113,29 MDL
2014
Total: 175.261,19 MDL
2013
Total: 175.821,05 MDL
   Bunuri imobile 
2016
Casă
Valoarea: 29.583,00 MDL
Suprafața: 113,0 m2
Cota parte: 100%
2016
Teren agricol
Valoarea: 14.848,00 MDL
Suprafața: 1,0917 ha
Cota parte: 100%
2016
Teren agricol
Valoarea: 1.839,00 MDL
Suprafața: 0,1352 ha
Cota parte: 100%
2016
Teren agricol
Valoarea: 669,00 MDL
Suprafața: 0,049 ha
Cota parte: 100%
2016
Teren intravilan
Valoarea: MDL
Suprafața: 0,2288 ha
Cota parte: 100%
2010
Teren extravilan
Valoarea: 664,00 MDL
Suprafața: 0,05 ha
Cota parte: 100%
2001
Garaj
Valoarea: 3.000,00 MDL
Suprafața: 21,9 m2
Cota parte: 100%
1994
Apartament
Valoarea: 391,04 MDL
Suprafața: 52 m2
Cota parte: 100%
   Bunuri mobile 
2019
Camion
Camaz 5410
Valoarea: 10.000,00 MDL
2019
Autoturism
Camaz 53212
Valoarea: 20.000,00 MDL
2017 - 2020
Autoturism
Opel Astra
Valoarea: 10.000,00 MDL
2009
Camion
Camaz 5410
Valoarea: 15.000,00 MDL
2009
Semiremorcă
Valoarea: 7.000,00 MDL
Companie
Baza Transport Auto - 7 SA
Valoarea: 5.038,00 MDL
Companie
Baza Transport Auto - 7 SA
Valoarea: 16.620,00 MDL
Proprietar: Soția
   Împrumuturi (luate) 
2020 - 2025
  Vasile Maxim
(8%)
140.000,00 MDL
Moldindconbank  
2016 - 2021
  Vasile Maxim
(14%)
100.000,00 MDL
Moldova Agroindbank  
2012 - 2015
  Vasile Maxim
(11%)
30.000,00 MDL
   Documente 
  back to top  
 Constantin Botnari 
 politician 
 Andrian Candu 
 politician 
 Otilia Drăguțanu 
 femeie de afaceri 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.
   Conexiuni 
Baza Transport Auto - 7 SA
fost președinte