ENG
|
|
ROM
Profile updated: 1.04.2021
 Dumitru Robu 
 procuror 
Data nașterii: 02.11.1980
Cetățenie: Republica Moldova
Și-a făcut studiile la Facultatea de Drept a Universității de Studii Umanistice din Moldova, iar cariera de procuror și-a început-o la vârsta de 25 de ani, în cadrul Procuraturii raionului Florești. La Procuratura Generală ajunge în anul 2013 și îndeplinește funcția de procuror în cadrul Secției de combatere a traficului de ființe umane până în 2016, când se transferă la Procuratura Anticorupție. Aici a gestionat inclusiv „Dosarul parcărilor cu plată”, caz de rezonanță în care este vizat fostul primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă.

A ajuns procuror general interimar după plecarea Partidului Democrat de la putere și demisia lui Eduard Harunjen pe fundalul mai multor nemulțumiri privind activitatea acestuia, inclusiv interceptările în lanț a opozanților guvernării, lucru dezvăluit de RISE Moldova în ancheta „Ministerul Interceptărilor”. Astfel, după votul din Parlament și avizul pozitiv dat de Consiliul Superior al Procurorilor, la 31 iulie 2019, Igor Dodon a semnat decretul prezidențial de numire a lui Robu în funcția de procuror general interimar.

În cariera sa, Dumitru Robu a fost decorat de două ori de către Consiliul Superior al Procurorilor: în 2015 a primit insigna de piept „Eminent al Procuraturii”, iar în 2017 a fost decorat cu medalia „Pentru serviciu impecabil”, clasa III.

După ce, în decembrie 2019, Alexandr Stoianoglo a fost numit procuror general, Dumitru Robu a revenit în funcția de adjunct al procurorului-șef în Procuratura mun. Chișinău.
   Afiliere politică 
   Funcție privată 
   Funcție publică 
   Carieră 
11.2019
Procuratura mun. Chișinău
procuror, adjunct al procurorului-șef
07.2019
Procuratura Generală
11.2019
procuror general interimar
03.2018
Procuratura mun. Chișinău
07.2019
procuror, adjunct al procurorului-șef
07.2016
Procuratura Anticorupție
02.2018
procuror
07.2013
Procuratura Generală
07.2016
procuror în cadrul Secției combatere trafic de ființe umane
01.2008
Procuratura de Transport
07.2013
procuror
07.2006
Procuratura Florești
01.2008
procuror, procuror interimar
   Venit 
2020
Total: 720.555,70 MDL
3.600,00 RON
2019
Total: 630.300,59 MDL
4.902,00 RON
2018
Total: 22.000,00 EUR
522.476,73 MDL
2.840,00 RON
2017
Total: 5.000,00 EUR
1.225.096,02 MDL
2016
Total: 8.000,00 EUR
376.576,49 MDL
   Bunuri imobile 
2020
Altă avere imobilă
Valoarea: 29.779,00 MDL
Suprafața: 11,8 mp
Cota parte: 100%
2020
Altă avere imobilă
Valoarea: 121.505,00 MDL
Suprafața: 17,3 mp
Cota parte: 100%
2018
Garaj
Valoarea: 50.663,00 MDL
Suprafața: 16,7 mp
Cota parte: 100%
2017
Apartament
Valoarea: 479.647,00 MDL
Suprafața: 84,9 mp
Cota parte: 100%
2016 - 2017
Apartament
Valoarea: 544.580,00 MDL
Suprafața: 93 mp
Cota parte: 100%
2016 - 2017
Loc de parcare
Valoarea: 5.500,00 EUR
Suprafața: 22 mp
Cota parte: 100%
   Bunuri mobile 
2018
Automobil
Lexus CT200H
Valoarea: 8.700,00 EUR
Proprietar: soția
2013 - 2019
Automobil
Nissan Juke
Valoarea: 82.000,00 MDL
Proprietar: soția
   Documente 
  back to top  
 Andrian Candu 
 politician 
 Vlad Batrîncea 
 politician 
 Pavel Filip 
 politician 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.