Și-a făcut studiile la Facultatea de Drept a Universității de Studii Umanistice din Moldova, iar cariera de procuror și-a început-o la vârsta de 25 de ani, în cadrul Procuraturii raionului Florești. La Procuratura Generală ajunge în anul 2013 și îndeplinește funcția de procuror în cadrul Secției de combatere a traficului de ființe umane până în 2016, când se transferă la Procuratura Anticorupție. Aici a gestionat inclusiv „Dosarul parcărilor cu plată”, caz de rezonanță în care este vizat fostul primar de Chișinău, Dorin Chirtoacă.
A ajuns procuror general interimar după plecarea Partidului Democrat de la putere și demisia lui Eduard Harunjen pe fundalul mai multor nemulțumiri privind activitatea acestuia, inclusiv interceptările în lanț a opozanților guvernării, lucru dezvăluit de RISE Moldova în ancheta „Ministerul Interceptărilor”. Astfel, după votul din Parlament și avizul pozitiv dat de Consiliul Superior al Procurorilor, la 31 iulie 2019, Igor Dodon a semnat decretul prezidențial de numire a lui Robu în funcția de procuror general interimar.
În cariera sa, Dumitru Robu a fost decorat de două ori de către Consiliul Superior al Procurorilor: în 2015 a primit insigna de piept „Eminent al Procuraturii”, iar în 2017 a fost decorat cu medalia „Pentru serviciu impecabil”, clasa III.
După ce, în decembrie 2019, Alexandr Stoianoglo a fost numit procuror general, Dumitru Robu a revenit în funcția de adjunct al procurorului-șef în Procuratura mun. Chișinău.
Afiliere politică
Funcție privată
Funcție publică
Carieră
11.2019
Procuratura mun. Chișinău
procuror, adjunct al procurorului-șef
07.2019
Procuratura Generală
11.2019
procuror general interimar
03.2018
Procuratura mun. Chișinău
07.2019
procuror, adjunct al procurorului-șef
07.2016
Procuratura Anticorupție
02.2018
procuror
07.2013
Procuratura Generală
07.2016
procuror în cadrul Secției combatere trafic de ființe umane
01.2008
Procuratura de Transport
07.2013
procuror
07.2006
Procuratura Florești
01.2008
procuror, procuror interimar
Venit
2020
Total: 720.555,70 MDL
3.600,00 RON
358.728,43 MDL
salariu, Întreprinderea de Stat „Moldatsa”
soția
267.390,99 MDL
salariu, Procuratura Generală
94.436,28 MDL
indemnizație pentru copil, Casa Națională de Asigurări Sociale
soția
3.600,00 RON
alocație pentru copil, Direcția de Asistență Socială a Primăriei mun. Iași, România
soția
2019
Total: 630.300,59 MDL
4.902,00 RON
306.261,47 MDL
salariu, Procuratura Generală
229.602,84 MDL
salariu, Întreprinderea de Stat „Moldatsa”
soția
94.436,28 MDL
indemnizație pentru copil, Casa Națională de Asigurări Sociale
soția
4.902,00 RON
alocație pentru copil, Direcția de Asistență Socială a Primăriei mun. Iași, România
soția
2018
Total: 22.000,00 EUR
522.476,73 MDL
2.840,00 RON
14.000,00 EUR
donație, botezul copilului
8.000,00 EUR
donație, de la Ivan Ghețîu
soția
269.806,33 MDL
salariu, Procuratura Generală
109.780,71 MDL
indemnizație la nașterea copilului, Casa Națională de Asigurări Sociale
soția
78.696,90 MDL
indemnizație pentru îngrijirea copilului, Casa Națională de Asigurări Sociale
soția
64.192,79 MDL
salariu, Întreprinderea de Stat „Moldatsa”
soția
2.840,00 RON
alocație pentru copii, Direcția de Asistență Socială a Primăriei mun. Iași, România
soția
2017
Total: 5.000,00 EUR
1.225.096,02 MDL
5.000,00 EUR
donație, de la Liuba Ghețîu
soția
589.134,00 MDL
vânzare imobil, apartament și loc de parcare, Elenei Petrache