Este diplomat de carieră și, la fel ca alţi membri ai Guvernului Chicu, anterior a făcut parte din echipa de consilieri ai preşedintelui Igor Dodon. Dar a început ca ziarist, în mass-media de la finele anilor ‘80 - începutul anilor ‘90 ai secolului XX, lucrând la câteva publicaţii, inclusiv şi la ziarul Parlamentului „Sfatul Ţării”.
În martie 1996 intră în serviciul public la Ministerul Afacerilor Externe, iar în prima jumătate a anilor 2000 este avansat în rangul de diplomat, urcând treptat de la secretar la Ambasada Moldovei în Germania la cel de ambasador în Germania, China, SUA sau cel de ambasador cu misiuni speciale.
În vara anului 2018 devine consilier în domeniul politicii externe al Președintelui Republicii Moldova, post din care pleacă în noiembrie 2019, când este promovat în funcţia de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.
În martie 2020 Ciocoi este numit consilier al președintelui Igor Dodon în domeniul politicii externe, locul la minister fiind preluat de Oleg Țulea, care a fost desemnat de Partidul Democrat din Moldova (PDM).
Revine în funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în noiembrie 2020. Se întâmplă în plină campanie electorală pentru funcția de președinte, după ce reprezentanții din Guvern ai PDM au fost revocați din funcție. Revocarea celor patru miniștri, cât și a viceprim-ministrului pentru Reintegrare, desemnați de PDM, a fost replica dată de Guvernul Chicu la decizia formațiunii politice, în frunte cu Pavel Filip, care a anunțat că, după scrutinul din 15 noiembrie 2020, - turul doi al scrutinului prezidențial, PDM se va retrage de la guvernare. Doar că, la 23 decembrie 2020, „în scopul declanșării alegerilor parlamentare anticipate”, Ion Chicu însuși își anunță demisia din funcția de prim-ministru. Respectiv, la 31 decembrie 2020, Maia Sandu, noua președintă a Republicii Moldova, îl desemnează pe Ciocoi în funcția de prim-ministru interimar.
Afiliere politică
Funcție privată
Funcție publică
Carieră
12.2020
Guvernul Republicii Molodva
07.2021
prim-ministru interimar
11.2020
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
ministru
03.2020
Președinția Republicii Moldova
11.2020
consilierul în domeniul politicii externe
11.2019
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
03.2020
ministru
06.2018
Președinţia Republicii Moldova
11.2019
consilier în domeniul politicii externe
11.2017
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
05.2018
ambasador cu misiuni speciale
08.2017
Ambasada Republicii Moldova în SUA
11.2017
ambasador
11.2015
Ambasada Republicii Moldova în China
06.2017
ambasador
07.2015
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
11.2015
şef al Direcţiei securitate internaţională, Direcţia generală cooperare multilaterală
06.2010
Ambasada Republicii Moldova în Germania
07.2015
ambasador
06.2010
Ambasada Republicii Moldova în Germania
07.2015
ambasador în Regatul Danemarcei, prin cumul
06.2009
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
07.2010
însărcinat cu afaceri în Germania şi, prin cumul, Regatul Danemarcei
07.2007
Ambasada Republicii Moldova în Germania
06.2009
consilier
2005
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
07.2007
şef al Secției Consiliul Europei şi Drepturile Omului, Departamentul Cooperare Multilaterală
2004
Ministerul Afacerilor Externe
2005
şef al Secţiei Consiliul Europei, Direcţia Generală Drept Internaţional şi Tratate
2001
Ambasada Republicii Moldova în Germania
2004
secretar I, șef al Oficiului din Bonn
1998
Ministerul Afacerilor Externe
2001
şef al Secţiei Consiliul Europei, Direcţia Generală Integrare Europeană
1996
Ministerul Afacerilor Externe
1998
secretar II, Direcţia Organizaţii Europene
1991
Cotidianul Parlamentului „Sfatul Ţării”
1992
jurnalist, şef al Secţiei Analize Economice şi Prognoze
1990
Cotidianul Primăriei mun. Chişinău „Curierul de seară”
1991
jurnalist
1989
Cotidianul „Cuvântul”
1990
jurnalist
1988
Săptămânalul „Viaţa Satului”
1989
stagiar şi jurnalist
Venit
2020
Total: 345.367,44 MDL
123.027,48 MDL
salariu, Președinția Republicii Moldova
114.254,96 MDL
salariu, Universitatea de Stat din Moldova
soția
108.085,00 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
2019
Total: 300.327,01 MDL
1.656,00 USD
168.569,08 MDL
salariu, Președinția Republicii Moldova
109.839,96 MDL
salariu, Universitatea de Stat din Moldova
soția
20.385,47 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
1.532,50 MDL
moștenire 1/2 cota parte teren agricol
soția
976,00 USD
dobândă, Victoriabank
soția
680,00 USD
cursuri, instruire, UNDP Moldova
soția
2018
Total: 215.540,66 MDL
119.949,21 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
77.916,07 MDL
salariu, Președinția Republicii Moldova
16.142,88 MDL
salariu, Universitatea de Stat din Moldova
soţia
1.532,50 MDL
venit din 1/2 cota-parte teren agricol, Climăuţanul-Agro SRL
soţia
2017
Total: 838.138,56 MDL
315.131,00 MDL
vânzare bun imobil (apartament), Irina Cudrenco
265.373,39 MDL
indemnizaţie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
157.613,87 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
88.487,80 MDL
indemnizaţie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
soţia
10.000,00 MDL
vânzare bun mobil (BMW530), Victor Ungureanu
1.532,50 MDL
venit din 1/2 cota parte teren agricol, Climăuţanul-Agro SRL
soţia
2016
Total: 680.723,30 MDL
429.506,22 MDL
indemnizație, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
143.840,58 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
107.376,50 MDL
indemnizație, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
soţia
2015
Total: 476.655,39 MDL
251.755,38 MDL
indemnizație, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
130.675,28 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
94.224,73 MDL
salariu, Universitatea de Stat din Moldova
soția
2014
Total: 616.928,38 MDL
393.151,11 MDL
indemnizație, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
129.552,54 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
94.224,73 MDL
salariu, Universitatea de Stat din Moldova
soția
2013
Total: 575.653,02 MDL
351.663,61 MDL
indemnizație, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
136.151,71 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
87.837,70 MDL
salariu, Universitatea de Stat din Moldova
soția
2012
Total: 432.776,13 MDL
330.711,58 MDL
indemnizație, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene
102.064,55 MDL
salariu, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene