ENG
|
|
ROM
Profile updated: 18.05.21
 Ion Cojocari 
 politician 
Data nașterii: 27.11.1987
Locul nașterii: satul Ustia, raionul Glodeni
Cetățenie: Republica Moldova
Jurist de profesie, Ion Cojocari și-a început cariera în toamna anului 2010, ca jurist-consultant la Fabrica de Zahăr din Glodeni, pe atunci o filială a firmei Magt-Vest SRL. Din vara anului 2012, va fi timp de aproximativ opt luni ofițer de urmărire penală în cadrul Comisariatului de Poliție din raionul Rîșcani. Ulterior, va activa în cadrul a două companii de furnizare a energiei electrice.

În 2015, participă la alegerile locale pe lista Partidului Democrat din Moldova (PDM) și ajunge consilier raional. Patru ani mai târziu, este ales președinte al raionului Glodeni - devenind, la acel moment, cel mai tânăr președinte de raion din Republica Moldova, funcție în care se va menține și după alegerile locale din toamna anului 2019.

A fost vicepreședinte și președinte al Organizației de tineret a PDM din Glodeni până în 2019, iar pe parcursul campaniilor electorale a contribuit de mai multe ori în fondul electoral al formațiunii. Doar la parlamentarele din februarie 2019, în urma cărora democrații au pierdut puterea, Cojocari a contribuit cu 40 de mii de lei.

Este fondator al Gospodăriei Țărănești „Ustenburg” din Ustia, Glodeni, administrată de rudele sale. Gospodăria deține mai multe hectare de teren agricol și a beneficiat, pe parcursul anilor, de mai multe subvenții și ajutoare financiare acordate de stat.
   Afiliere politică 
   Funcție privată 
   Funcție publică 
   Carieră 
04.2019
Consiliul Raional Glodeni
preşedinte
06.2015
Consiliul Raional Glodeni
04.2019
consilier
06.2012
Comisariatul de Poliţie Rîşcani
03.2013
ofițer de urmărire penală
08.2015
Furnizarea Energiei Electrice-Nord SA
04.2019
manager-vânzări în cadrul Biroului comercial din Glodeni
04.2013
RED-Nord SA
07.2015
director-adjunct al Filialei Glodeni
09.2010
Fabrica de Zahăr din Glodeni
06.2012
jurist-consultant
2013
membru
   Venit 
2020
Total: 3.392,38 EUR
295.688,48 MDL
2019
Total: 18.000,00 EUR
233.309,83 MDL
2018
Total: 203.532,00 MDL
2017
Total: 175.047,37 MDL
2016
Total: 148.225,77 MDL
2012
Total: 20.252,47 MDL
   Bunuri imobile 
2011
Teren agricol
Valoarea: 4.190,00 MDL
Suprafața: 0,2249 ha
Cota parte: 100%
2011
Teren agricol
Valoarea: 11.492,00 MDL
Suprafața: 0,8074 ha
Cota parte: 100%
2011
Teren agricol
Valoarea: 15.236,00 MDL
Suprafața: 0,8178 ha
Cota parte: 100%
2011
Teren agricol
Valoarea: 15.237,00 MDL
Suprafața: 0,8179 ha
Cota parte: 100%
   Bunuri mobile 
2020
Autoturism
Skoda
Valoarea: 0,00 MDL
Proprietar: Valeriu Cojocaru
Fondator
Gospodăria Ţărănească „Ustenburg”
Valoarea: N/A
   Conturi bancare 
 Total: 21.000,00 EUR
   Împrumuturi (luate) 
2020 - 2025
  Ion Cojocari
(12,6)
25.000,00 MDL
Moldindconbank  
2019 - 2024
  Ion Cojocari
(5%)
150.000,00 MDL
Moldindconbank  
   Documente 
  back to top  
 Constantin Botnari 
 politician 
 Vladimir Andronachi  
 politician 
 Vladimir Plahotniuc 
 politician 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.
   Conexiuni 
Gospodăria Ţărănească „Ustenburg”
fondator