Profile updated: 21.09.21
					
				
			
				
				
					
					 Grigore  Corcodel  
					
					 politician 
					
					
				
				
						
							Data nașterii: 30.06.1980
						
					
				
					
						
							Locul nașterii: satul Codru, raionul Telenești
						
					
				 
				
					
						
							Cetățenie: Republica Moldova
						
					
				 
		
				 
			
				
					Este licențiat în drept, fiind absolventul Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare” din Chișinău, iar cariera profesională și-a început-o ca jurist la Cozășteanul SRL din satul Cozești, raionul Sângerei, întreprindere specializată în cultivarea cerealelor. 
 
A ocupat, ulterior, mai multe funcții publice: șef-adjunct al Secției Evidență și Documentare a Populației în raionul Telenești, inspector în Secția Evidență și Documentare a Populației în municipiul Chișinău, șef al Serviciului eliberare a actelor de identitate (SEAI) din cadrul Centrului Multifuncțional Telenești. 
În 2012, când deținea funcția de șef al SEAI, a figurat într-un dosar penal, fiind acuzat de trafic de influență. Potrivit procurorilor, Corcodel a pretins 3 500 de lei de la un cetățean pentru perfectarea unui set de acte care urmau să fie depuse la Consulatul României. Întrucât el nu mai avuse antecedente penale, și-a recunoscut vina și s-a căit de fapta comisă, a fost amendat cu 10 mii de lei. 
În 2018, a devenit șef al Centrului Multifuncțional Telenești, funcție pe care a deținut-o un an.  
Între timp, Grigore Corcodel se implicase în politică, fiind ales, în 2015, consilier local în comuna Mândrești, Telenești, pe lista Partidului Democrat din Moldova (PDM). În același an, a figurat și în lista candidaților supleanți ai PDM în Consiliul raional Telenești. 
În noiembrie 2019, este ales președinte al Consiliului raional Sângerei. La început de 2020, părăsește rândurile democraților și aderă la Pro Moldova, fracțiune creată de Andrian Candu și cinci foști membri ai PDM. 
În ianuarie 2020, 10 consilieri socialiști au contestat la Judecătoria Bălți numirea lui Corcodel în funcția de președinte și a trei vicepreședinți, argumentând că ar fi fost încălcată procedura de numire. Judecătoria Bălți a anulat procesul-verbal și decizia prin care a fost numit în funcție Corcodel, dându-le câștig de cauză socialiștilor.
Corcodel declara atunci că PSRM și PDM încearcă să-l demită din funcție, după ce el a decis, în luna martie, să plece din partid și să se alinieze formațiunii politice „Pro Moldova”. 
În iulie 2020, Curtea de Apel Bălți a anulat deciziile adoptate de Consiliul raional Sângerei din 2019. Corcodel a depus recurs, solicitând anularea deciziei și remiterea cauzei la rejudecare. În martie 2021, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a casat integral decizia Curții de Apel Bălți și hotărârea primei instanțe, stabilind ca inadmisibilă acțiunea depusă de consilierii socialiști.
				
			
	
	
		
			
				
					
					   Afiliere politică 
					
				
				
					
					   Funcție privată 
					
				
				
					
					   Funcție publică 
					
				
				
					
					   Carieră 
					
				
			 
	
			
				
					
						
							11.2019
						
					
					
						
							Consiliul raional Sîngerei
						
					
					
						
							
						
					
					
						
							președinte  
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2019
						
					
					
						
							Consiliul raional Sîngerei
						
					
					
						
							2019
						
					
					
						
							consilier
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2018
						
					
					
						
							Centrul Multifuncțional Telenești
						
					
					
						
							2019
						
					
					
						
							șef
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							06.2015
						
					
					
						
							Consiliul raional Telenești
						
					
					
						
							2019
						
					
					
						
							consilier
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2015
						
					
					
						
							Consiliul local Mîndrești, Telenești
						
					
					
						
							2019
						
					
					
						
							consilier
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2012
						
					
					
						
							Serviciul eliberare a actelor de identitate din Telenești al CRIS „Registru”
						
					
					
						
							2018
						
					
					
						
							șef 
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2010
						
					
					
						
							Biroul de Evidență și Documentare a Populației din Telenești al CRIS „Registru”
						
					
					
						
							2011
						
					
					
						
							angajat
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2007
						
					
					
						
							Comisia Națională a Pieței Financiare
						
					
					
						
							2008
						
					
					
						
							consultant superior
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2007
						
					
					
						
							Secția Evidență și Documentare a Populației din sect. Rîșcani, Chișinău, a CRIS „Registru”
						
					
					
						
							2007
						
					
					
						
							inspector
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2004
						
					
					
						
							Secția Evidență și Documentare a Populației din Telenești a CRIS „Registru”
						
					
					
						
							2007
						
					
					
						
							șef-adjunct
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2008
						
					
					
						
							Cozășteanul SRL
						
					
					
						
							2009
						
					
					
						
							jurist
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		
			
				
					
						
							2004
						
					
					
						
							Cozășteanul SRL
						
					
					
						
							2004
						
					
					
						
							jurist
						
					
				 
			 
		
			
		
			
		 
			
				
			
			
				
				
			
					
						
							 198.528,88 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Consiliul raional Sîngerei 
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 108.608,67 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Agenția Servicii Publice 
							
						
						
						
						
							
								soția
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 52.178,26 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Asociația de coproprietari în condominiu nr.55/256
							
						
						
						
						
							
								soția
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 32.953,92 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație, Casa Națională de Asigurări Sociale
							
						
						
						
						
							
								soția
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 6.650,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație, Consiliul raional Telenești
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 6.150,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație de consilier, Primaria Mîndrești
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 3.300,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație, Consiliul raional Sîngerei
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		 
				
			
			
				
				
			
					
						
							 100.726,41 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu , Consiliul raional Sîngerei 
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 62.221,12 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu , Asociația de coproprietari în condominiu nr.55/256
							
						
						
						
						
							
								soția
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 46.217,51 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu , Agenția Servicii Publice 
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 32.953,92 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație, Casa Națională de Asigurări Sociale
							
						
						
						
						
							
								soția
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 9.711,61 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu , Agenția Servicii Publice 
							
						
						
						
						
							
								soția
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 6.650,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație, Consiliul raional Telenești
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 6.150,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație de consilier, Primaria Mîndrești
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 2.200,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație, Consiliul raional Sîngerei 
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		 
				
			
			
				
				
			
					
						
							 149.208,45 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu, Agenția Servicii Publice
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 51.439,52 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu , Asociația de coproprietari în condominiu nr. 55/256
							
						
						
						
						
							
								soția
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 6.000,00 MDL 
						
					
					
						
							
								salariu , Agenția Servicii Publice 
							
						
						
						
						
							
								soția
							
						
				
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 3.000,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație de consilier, Consiliul raional Telenești
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		
			
				
				
			
					
						
							 600,00 MDL 
						
					
					
						
							
								indemnizație de consilier, Primăria Mîndrești
							
						
						
							
							
					 
				
				 
			
		   
				
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Apartament
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 186.580,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 62 m2 
								
							
						
							
								
									Cota parte: 1/2
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 1.259,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 1.189,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 1.210,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 1.225,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 1.225,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 1.225,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 1.259,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 1.293,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 2.415,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 0,20 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 14.141,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 1.10 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				
					
					
					
						
							
								
							
						
							
						
							
								2018
							
						
					
						
							
								Teren agricol
							
						
	
						
							
								
									Valoarea: 28.730,00 MDL
								
							
						
							
								
									Suprafața: 2.40 ha
								
							
						
							
								
									Cota parte: 100%
								
							
						
						
						
					
						
							
								contract de vânzare-cumpărare
							
						
					
					
						
					 
					
				  
				
				
					
					
					
						
								
									
								
							
							
							
						
							
								2015
							
						
					
					
						
							
								Autoturism
							
						
	
						
							
								
									SMART
								
							
						
							
								
									Valoarea: 10.000,00 MDL
								
							
						
						
						
					
						
							
								proprietate
							
						
					
					
						
					 
					
				  
				
				
						
								
						
							
								
							
						
					
								
						
							
								2019 - 2020
							
						
					
								
								
						
								
								  Grigore Corcodel
							
						
					
								
								
						
								
								(10)
							
						
					
							
								
									100.000,00 MDL
								
							
							
								
						
								
								Moldova-Agroindbank  
							
						
					
						 
					 
				
				
						
								
						
							
								
							
						
					
								
						
							
								2020 - 2021
							
						
					
								
								
							
								
									Civil
								
							
							
							
						
								
								(Curtea Supremă de Justiție)
							
						
					
							
							
						
								
								În ianuarie 2020, când Corcodel deținea funcție de președinte al Consiliului Sângerei, zece consilieri socialiști au contestat la Judecătoria Bălți numirea lui în funcție și a altor trei vicepreședinți, argumentând că ar fi fost încălcată procedura de numire. 
Judecătoria Bălți a admis cererea de chemare în judecată și a anulat procesul verbal și decizia prin care a fost numit în funcție Corcodel, dându-le câștig de cauză socialiștilor.
În iulie 2020, Curtea de Apel Bălți a anulat deciziile adoptate de Consiliului raional Sângerei din 2019. Corcodel a depus recurs solicitând anularea deciziei și remiterea cauzei la rejudecare. 
În martie 2021, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a casat integral decizia Curții de Apel Bălți și hotărârea primei instanțe, stabilind ca inadmisibilă acțiunea depusă de consilierii socialiști.
							
						
					
						 
						
						
					
						
								
						
							
								
							
						
					
								
						
							
								2012 - 2012
							
						
					
								
								
							
								
									Penal (trafic de influență)
								
							
							
							
						
								
								(Judecătoria Chișinău)
							
						
					
							
							
						
								
								În 2012, când ocupa funcția de șef șef al Serviciului eliberare a actelor de identitate al Centrului Multifuncțional Telenești, Corcodel a fost acuzat de trafic de influență. 
Corcodel a pretins pentru el și alți angajați ai Oficiului Stării Civile Telenești 3 500 de lei de la un cetățean pentru perfectarea unui set de acte care urmau a fi depuse la Consulatul României. 
Întrucât Corcodel nu mai avuse antecedente penale, și-a recunoscut vina și s-a căit de fapta comisă, a fost amendat cu 10 mii de lei.
							
						
					
						 
						
						
					 
		
		
		
		
		
			
				
				
				
				
					
					 Corneliu Furculiță 
					
					 politician  
					
				
			 
			
		
		
		
			
			
		
		
		
			
			
		
		
		
			
			Copyright © 2019 Rise Moldova
			Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.