De profesie juristă, a muncit în anii 2012-2015 ca telefonistă și operatoare la câteva companii din domeniul telecomunicaţiilor, apoi ca reprezentant comercial la alte două companii, iar în vara anului 2016 a fost timp de o lună şi ceva arhivar la Întreprinderea de stat „Cadastru”. Din 2018, începe munca la Partidul ȘOR în calitate de referentă și secretară, funcţii deţinute până în martie 2022.
La alegerile parlamentare din iulie 2021, a candidat pe locul 63 în lista Partidului ȘOR și nu a acces în Legislativ.
La finele lunii martie 2023, candidatura ei a fost înaintată de ȘOR la funcţia de başcan al Unității Teritoriale Autonome (UTA) Găgăuzia. Campania electorală a fost susţinută masiv de politicieni şi artişti din Federaţia Rusă, dar şi de numeroase promisiuni electorale.
Astfel, Partidul ȘOR a promis că, dacă alegerile vor fi câştigate de Evghenia Guțul, va organiza „deschiderea în Găgăuzia a câtorva universități”, cu ajutorul unor instituţii de profil din Rusia. O altă promisiune grandomană este construcţia în autonomie, până la 1 iunie 2025, a unui aeroport, proiect ce va costa aproximativ 100 de milioane de euro.
A beneficiat şi de cel mai mare buget electoral – circa 2,45 milioane lei, de 7,6 ori mai mult decât contracandidatul său din turul doi, socialistul Grigorii Uzun. Finanţarea campaniei a fost, însă, cu încălcări, după cum a constatat Comisia Electorală Centrală.
A câştigat alegerile pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia cu un scor de 52,3% din voturile celor ce au participat la al doilea tur.
În cei aproape 11 ani de activitate profesională, Evghenia Guţul a încasat oficial venituri de aproape 105 mii de lei, adică mai puţin de 800 de lei pe lună, în medie, ceea ce o plasează în categoria persoanelor cu venituri extrem de mici.
În perioada 2018-2022, cât a muncit la Partidul ȘOR, Guţul a încasat oficial doar 23.358 de lei. Potrivit declaraţiei pentru anii 2021-2022, ea a primit o indemnizație de 15.300 lei, un cadou de 5.000 de euro la naşterea copilului şi un alt dar de 20 de mii de euro.
Ea deţine un apartament de 47 metri pătraţi, cumpărat în anul 2019 şi estimat la 300 de mii de lei, precum şi un automobil Volkswagen Jetta, produs în 2016 şi cumpărat în 2021, evaluat la 50 de mii de lei.
În 2022, procurorii i-au pornit un dosar penal. Potrivit probatoriului, între 2019 și 2022, în perioada în care era secretară în cadrul Partidului „Șor”, Guțul a fost implicată activ în introducerea de bani nedeclarați în Republica Moldova, proveniți din Federația Rusă, prin curse aeriene și terestre. Sumele erau ulterior utilizate pentru finanțarea activităților politice ale partidului.
Totodată, în toamna anului 2022, Guțul ar fi coordonat mai multe oficii teritoriale ale formațiunii și ar fi gestionat plata participanților la protestele organizate la Chișinău, contribuind astfel la finanțarea ilegală a partidului cu peste 42 de milioane de lei, din partea unui grup criminal organizat.
În august 2025, Evghenia Guțul a fost condamnată de prima instanță la șapte ani de închisoare. De asemenea a fost dispusă măsura de confiscare a sumei de circa 41 de milioane de lei.
În 2022, procurorii i-au pornit un dosar penal. Potrivit anchetei, în perioada 2019 – 2022, Evghenia Guțul, secretară la Departamentul de Monitorizare, Planificare și Control al fostului Partid Politic „Șor” – declarat neconstituțional în iunie 2023 – ar fi introdus sistematic în Republica Moldova sume importante de bani nedeclarați, provenite în special din Federația Rusă. Fondurile, aduse prin curse aeriene și terestre de tip tur-retur în 24 de ore, ar fi fost apoi integrate în finanțarea partidului pentru a-i susține activitatea politică.
Anchetatorii mai susțin că, între septembrie și noiembrie 2022, Evghenia Guțul a coordonat mai multe oficii teritoriale ale formațiunii, verificând și confirmând listele de participanți la protestele organizate în fața Parlamentului, Guvernului, Președinției, Procuraturii Generale și altor instituții publice din Chișinău și asigurând remunerarea acestora. Prin aceste acțiuni, ea ar fi acceptat, cu bună-știință, finanțarea partidului de către un grup criminal organizat, suma totală implicată ridicându-se la 40 905 637 de lei.
A fost condamnată în primă instanță la șapte ani de închisoare, precum și confiscarea sumei atribuite - circa 41 de milioane de lei.