Este o companie care a făcut parte din așa-numitul ShorHolding - grup de companii afiliate familiei fostului primar de Orhei, Ilan Şor, și a fost implicată în tranzacții și operațiuni atât din „Laundromatul rusesc”, cât și din „Furtul miliardului”.
Fondată în anul 2005 chiar de Ilan Șor, pe parcursul anilor Molint Grup a avut printre asociați o companie deținută de Gabriel Stati, fiul milionarului Anatol Stati, cât și pe Ion Cojocaru, șoferul lui Șor.
Totodată, firma a figurat asociată în alte companii din ShorHolding, inclusiv Dufremol SRL - care a deținut până în 2019 o rețea de duty-free-uri, fiind una dintre afacerile principale ale familiei fostului primar de Orhei, și Ghermivali SRL - prin intermediul căreia Șor a planificat să construiască în Codrii de lângă satul Ivancea, raionul Orhei, un complex denumit „Shor Holding Residence”.
O investigație RISE Moldova a arătat că, pe 30 decembrie 2013, Westburn Enterprises LTD din Marea Britanie, după ce a încasat aproape 17 milioane de dolari de la Seabon LTD, tot din Marea Britanie, a transferat peste șase milioane de dolari în conturile Molint Grup. Ambele companii britanice au fost implicate în „Laundromatul rusesc” - schemă prin care, în perioada 2010-2014, 22 de miliarde de dolari proveniți din Federația Rusă au fost spălați prin intermediul sistemului judiciar şi cel bancar al Republicii Moldova.
Molint Grup apare și în verdictul de condamnare la nouă ani de închisoare a fostului premier Vlad Filat, unde este prezentată drept beneficiară a unor credite de circa 7,2 milioane de dolari și 2,5 milioane de lei luate de la una dintre cele trei bănci implicate direct în „Furtul miliardului”.
În 2015, administratoare și unică asociată a devenit Halyna Klymenko, o ucraineancă care avea același statut și la alte câteva companii ce au făcut parte din ShorHolding.
Începând cu același an 2015, Molint Grup a devenit inactivă și nu a mai prezentat rapoarte financiare. Un raport de audit al Curții de Conturi a constatat că, la finele anului 2019, compania avea obligații fiscale restante la bugetul de stat de circa 458 milioane lei.