Profile updated: 20.01.20
Lidia Bulgac
judecătoare
Data nașterii: 09.02.1957
Locul nașterii: satul Călugăr, raionul Florești
Cetățenie: Republica Moldova
Lidia Bulgac și-a început activitatea în sistemul judecătoresc în anul 1993, la Judecătoria Fălești. Ulterior, printr-un decret din 27 iulie 2000 al președintelui Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a fost transferată la Tribunalul Chișinău. În același an a fost numită judecătoare până la atingerea plafonului de vârstă.
În iunie 2003, ca urmare a reformei instanțelor de judecată, a fost reconfirmată în funcția de judecătoare la Curtea de Apel Chișinău (anterior Tribunalul Chișinău), unde activează până în prezent. Între timp, colegului ei Ion Pleșca îi expirase mandatul de președinte al Curții de Apel, iar în august 2019 Consiliul Superior al Magistraturii a ales-o pe Lidia Bulgac să asigure interimatul funcției.
Lidia Bulgac a făcut parte din completul de judecată care, în iunie 2018, a admis apelul Regata Imobiliare SRL de a privatiza terenul aferent fostei cafenele „Guguță” din capitală, respingând, astfel, apelul Consiliului Municipal Chișinău și al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor. Până la Regata Imobiliare, proprietarul „Guguță” a fost Finpar Invest SRL, cea mai veche afacere a fostului lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc.
Totodată, Bulgac figurează printre judecătorii vinovați de condamnarea Republicii Moldova la Curtea Europeana a Drepturilor Omului: una în 2006 - pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil și protecția proprietății și alta în 2016 - pentru încălcarea dreptului la viață privată.
Afiliere politică
Funcție privată
Funcție publică
Carieră
2019
Curtea de Apel Chișinău
președintă interimară
2003
Curtea de Apel Chișinău
judecătoare
2000
Tribunalul mun. Chișinău
2003
judecătoare
1993
Judecătoria Fălești
2000
judecătoare
1979
Asociația Colhozjivprom
1981
contabilă
282.587,36 MDL
salariu, Curtea de Apel Chișinău
129.792,00 MDL
pensie, Casa Naţională de Asigurări Sociale
1.200,00 MDL
alocație pentru Ordinul „Gloria Muncii”, Casa Naţională de Asigurări Sociale
216.224,13 MDL
salariu, Curtea de Apel Chișinău
130.692,00 MDL
pensie, Casa Naţională de Asigurări Sociale
202.503,59 MDL
salariu, Curtea de Apel Chișinău
130.392,00 MDL
pensie, distincție de stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale
178.610,50 MDL
salariu, Curtea de Apel Chișinău
130.092,00 MDL
pensie, distincție de stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale
99.390,94 MDL
salariu, Curtea de Apel Chișinău
71.714,30 MDL
pensie, distincție de stat, Casa Naţională de Asigurări Sociale
71.304,15 MDL
salariu, Curtea de Apel Chișinău
53.280,00 MDL
pensie, Casa Naţională de Asigurări Sociale
2017
Teren intravilan
Valoarea: N/A
Suprafața: 0,1038 ha
Cota parte: 1/2
2008
Apartament
Valoarea: 344.358,00 MDL
Suprafața: 69,5 mp
Cota parte: 2/3
1999
Teren extravilan
Valoarea: 17.101,00 MDL
Suprafața: 1,53 ha
Cota parte: 100%
1981
Casă
Valoarea: N/A
Suprafața: 80 mp
Cota parte: 1/2
2014
Autoturism
Mercedes E200 CDI
Valoarea: 120.000,00 MDL
Vladimir Plahotniuc
politician
Constantin Botnari
politician
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.