ENG
|
|
ROM
Profile updated: 22.11.24
 Vitalie Pîrlog 
 avocat 
Data nașterii: 28.07.1974
Locul nașterii: orașul Nisporeni, raionul Nisporeni
Cetățenie: Republica Moldova
Și-a început cariera în calitate de consultant juridic la o companie privată, iar după absolvirea Facultății de drept a Universității Libere Internaționale din Moldova ajunge consultant principal în cadrul Serviciului Documentare a Aparatul Președintelui Republicii Moldova.

Din 2001 până în 2006 va fi reprezentant guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și șef al Direcției generale relații internaționale și integrare europeană a Ministerului Justiției. În septembrie 2006 este numit ministru al Justiției, funcție pe care o va exercita până în septembrie 2009, când comuniștii vor pierde guvernarea în favoarea noii Alianțe pentru Integrare Europeană. Tot atunci, timp de doar o zi va fi premier interimar, după ce Zinaida Greceanîi a renunțat la fotoliul de premier.

Ulterior, Vitalie Pîrlog va lucra în domeniul privat, ca avocat, dar va continua tentativile de a accede în funcții publice. În 2012 își depune candidatura pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova, dar nu este selectat de către Parlament. În noiembrie 2010 și noiembrie 2014 candidează în Parlament pe listele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, dar nu ajunge deputat.

În decembrie 2017, după demisia Oxanei Domenti, urma să ajungă totuși deputat, dar renunță în favoarea funcției de șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Se va reține la SIS doar două luni, după care își dă demisia în favoarea fotoliului de președinte al Comisiei de Control a Fișierelor din cadrul Interpol, funcție în care a fost ales în martie 2017. Își încheie mandatul la Interpol în 2022, iar în 2024 nimerește într-un scandal internațional.

Pîrlog este cercetat pentru că împreună cu un avocat, cu implicarea unei companii din Emiratele Arabe Unite, depunea cereri la Interpol cu informație și documente falsificate, solicitând blocarea Notificărilor Roșii pentru clienții lor, pe motiv că aceștia aveau statut de solicitant de azil în Republica Moldova.

Tot ei, împreună cu alți funcționari publici de la Chișinău, organizau acest „statut de solicitant de azil”. Fără ca străinii să fi intrat vreodată pe teritoriul Republicii Moldova, condiție obligatorie de altfel, avocatul solicita pentru aceștia azil la Inspectoratul General pentru Migrație. Astfel, prin fals în documente oficiale, la INTERPOL ajungea informația că infractorii au solicitat azil în Republica Moldova, și, respectiv, instituția bloca Notificările Roșii.
   Afiliere politică 
   Funcție privată 
   Funcție publică 
   Carieră 
12.2017
Serviciul de Informații și Securitate
02.2018
director
03.2017
Comisia pentru Controlul Fișierelor, INTERPOL
2022
președinte
09.2009
Guvern
09.2009
prim-ministru interimar
09.2006
Ministerul Justiției
09.2009
ministru
2001
Ministerul Justiției
2001
director adjunct al Direcției Agent Guvernamental și Relații Internaționale
2001
Reprezentanța Guvernului la CtEDO
09.2006
reprezentant
1997
Președinția Republicii Moldova
09.2001
consultant principal în cadrul Serviciului Documentare
2014
Agenția pentru Protecția Investitorilor
2017
președinte al Curții de Arbitraj
2013
Biroul de avocați MGS Legal Consulting
2017
șef
2009
Alianța pentru Justiție și Drepturile Omului
2017
președinte
 
2017
membru
   Venit 
2012-2013
Total: 548.122,00 MDL
2008-2009
Total: 312.000,00 MDL
   Bunuri imobile 
2011
Casă
Valoarea: 665.964,00 MDL
Suprafața: 179 mp
Cota parte: 100%
2011
Teren
Valoarea: N/A
Suprafața: 0,0262 ha
Cota parte: 100%
   Documente 
  back to top  
 Andrian Candu 
 politician 
 Zinaida Greceanîi 
 politiciană 
 Vlad Batrîncea 
 politician 
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.
   Conexiuni 
Biroul de avocați MGS Legal Consulting
fost șef