Profile updated: 16.10.2020
Veaceslav Platon
businessman
Data nașterii: 24.01.1973
Locul nașterii: orașul Căușeni, raionul Căușeni
Cetățenie: Republica Moldova, Ucraina, Federația Rusă
Deține studii juridice și cetățenia a trei state: Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă. A deținut funcții în instituțiile statului în intervale scurte de timp: a fost consilier în Consiliul Municipiului Chișinău în perioada 1999-2002 și deputat în Parlament, din partea Alianței “Moldova Noastră”, în perioada 2009-2010. În rest, Veaceslav Platon are imaginea unui om de afaceri și bancher controversat, fiind conectat de-a lungul anilor la mai multe instituții financiare din Republica Moldova. La unele a avut acțiuni, pe altele le-a controlat din umbră.
În 1996, pe când avea doar 23 de ani, Platon a reușit să cumpere la Investprivatbank un pachet de acțiuni pentru care a plătit 800 de mii de lei. În 2009, banca a rămas fără licență și a intrat în proces de lichidare.
În 2011 a cumpărat, prin interpuși, de la intermediarii lui Vladimir Plahotniuc, 30% din acțiunile Băncii de Economii a Moldovei (BEM), una din cele trei bănci implicate în „Furtul miliardului”, acțiuni pe care, ulterior, le-a vândut lui Ilan Șor.
La Moldindconbank Platon a fost șef adjunct al Consiliului de administrație, iar familia sa a deținut circa 4% din acţiuni. Însă, potrivit procurorilor, Platon controla prin intermediari pachetul majoritar. Moldindconbank este instituția prin conturile căreia, între anii 2010-2014, au fost spălate aproximativ 20 de miliarde de dolari provenind din Federația Rusă, operațiune care a devenit ulterior cunoscută sub denumirea de „Laundromatul rusesc”.
În 2011, Platon a ajuns și la Victoriabank, când a cumpărat prin intermediari, de la o firmă conectată la Plahotniuc, 27% din acțiunile băncii. Ulterior, acesta a declarat că a cedat pachetul de acțiuni în 2014, când Banca Națională l-a obligat să-l înstrăineze.
Potrivit oamenilor legii, în perioade scurte dintre anii 2013-2016, Platon a mai controlat din umbră și aproape 40% din acțiunile Moldova-Agroindbank.
La fel, prin interpuși, Platon a mai controlat diverse companii, inclusiv unele cumpărate de la Plahotniuc. Într-un interviu pentru RISE Moldova, acesta a declarat că a cumpărat de la Plahotniuc acțiuni la companiile de asigurări ASITO și Victoria Asigurări, precum și clădirea hotelului Național din Chișinău.
În iulie 2016, Platon a fost reținut la Kiev, Ucraina, la opt ore după ce Procuratura Anticorupție a anunțat că l-a anunțat în căutare internațională, fiind învinuit de implicare în „Furtul miliardului”. Ulterior, a fost extrădat în condiții suspecte la Chișinău și, după un proces cu ușile închise, a fost condamnat la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani, într-un dosar privind fraudarea BEM.
Tot atunci s-a dispus încasarea din contul lui Platon, în folosul BEM, a peste 869 de milioane de lei. Astfel, au fost sechestrate, cu scopul de a fi ulterior vândute: 63,89% din acţiunile Moldindconbank, 83,12% din acţiunile ASITO, 87,27% din acţiunile Alliance Insurance Group, 100% din acţiunile companiilor de brokeraj Broking-VM și Asito-Broker, precum și terenuri și clădiri, dar și bani din conturile companiilor deținute fie direct, fie prin interpuși.
Doar că, în decembrie 2019, procurorul general al Ucrainei a cerut omologului său de la Chișinău ca Veaceslav Platon să fie reîntors la Kiev, motivând că, în 2016, acesta a fost extrădat cu încălcarea procedurilor. La o zi distanță, și Procuratura Generală a Federației Ruse a cerut extrădarea lui Platon, pentru a fi cercetat pentru o serie de infracțiuni penale, inclusiv în dosarul „Laundromatul rusesc”. O lună mai târziu, Procuratura Generală a anunțat că a respins solicitările celor două state.
În mai 2020, procurorul general Alexandr Stoianoglo a anunțat că „dosarul în privința cetățeanului Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate” și că acesta „a fost absolut ilegal condamnat și, respectiv, ilegal își ispășește pedeapsa”. La mai puțin de o lună de la declarația lui Stoianoglo, pe 15 iunie 2020, Platon a fost eliberat din arest, iar dosarul său a fost trimis la rejudecare. În paralel, acesta continuă să fie judecat în mai multe dosare.
RISE Moldova a scris că, în perioada 2004-2016, Platon a deținut cel puțin 16 pașapoarte: opt rusești, șase moldovenești, dintre care două diplomatice, și două ucrainene sub numele de Vyacheslav Kobalyev, unul dintre acestea fiind fals.
Afiliere politică
Funcție privată
Funcție publică
Carieră
2009
Parlament
2010
deputat
1999
Consiliul Municipal Chișinău
2002
consilier
1997
Moldindconbank
2004
vicepreşedinte al Consiliului de administrare
1996
IK „Vsemirnaia Laboratoria”
1999
director
2009
Alianța „Moldova Noastră”
2009
deputat
2019
Penal (Dosarul falsificării cardului bancar al unei magistrate)
(Judecătoria Chișinău)
Veaceslav Platon mai este cercetat penal pentru fabricarea şi punerea în circulaţie a cardurilor false, în interesul unei organizaţiei criminale şi spălarea banilor - infracţiuni săvârşite în proporţii deosebit de mari. Potrivit procurorilor, la începutul anului 2013, Platon ar fi obținut copia actelor de identitate ale unei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiție. Astfel, acesta ar fi deschis pe numele magistratei un depozit bancar în străinătate, pe care ar fi depozitat suma de 300.000 de euro. Ulterior, Platon ar fi extras de pe contul magistratei, prin intermediul a 99 de operaţiuni bancare, suma de 297.000 de dolari. Procurorii au trimis dosarul în judecată în august 2019.
2018
Penal (Dosarul Șor)
(Judecătoria Chișinău)
Veaceslav Platon este vizat și într-un alt dosar legat de „Furtul miliardului”. În noua învinuire, înaintată în iunie 2018, Procuratura Anticorupție susține că, în 2014, Platon l-a mai înșelat o dată pe Ilan Șor, convingându-l să scoată din Banca de Economii alte credite în sumă totală de două miliarde de lei. Procurorii spun că circa 280 de milioane din acești bani au fost utilizați pentru restituirea datoriilor pe care firmele administrate de Platon le avea la Moldindconbank. Într-un răspuns oficial pentru RISE Moldova, Banca Națională ne-a informat că împrumuturile respective deja au fost stinse, dar precizează că informația dată ar putea fi contestată, iar ulterior revizuită. Restul banilor, circa un miliard și 705 milioane de lei, au fost utilizați în alte scopuri.
2017
Penal (Dosarul ASITO)
(Judecătoria Chișinău / rejudecare)
În 2017, Platon a compărut din nou pe banca acuzațiilor. Procurorii l-au acuzat de tentativă de escrocherie săvârşită de un grup criminal organizat, în proporţii deosebit de mari, după ce, în perioada septembrie-decembrie 2016, în complicitate cu alte persoane, ar fi încercat să sustragă bani de pe conturile companiei AsitoKapital SA din România. În decembrie 2017, prima instanță l-a găsit vinovat și l-a condamnat la opt ani de închisoare, adăugându-i încă patru pentru tentativă de corupere a unor angajați „Pantera” - detașament cu destinație specială din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Decizia a fost menținută în 2018 și de Curtea de Apel Chișinău, doar că, în decembrie 2019, Curtea Supremă de Justiție a clasat dosarul și l-a trimis la rejudecare.
2016
Penal (Dosarul BEM)
(Judecătoria Chișinău / rejudecare)
În iunie 2016, Veaceslav Platon a fost reținut la Kiev, Ucraina, și extrădat în Republica Moldova, după ce Procuratura Anticorupție a anunțat că este cercetat pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul „Furtul miliardului”. Procurorii l-au învinuit că a beneficiat de credite în valoare de peste 800 de milioane de lei de la Banca de Economii a Moldovei, iar banii au ajuns în conturi off-shore, după care li s-a pierdut urma. În 2018, omul de afaceri a fost condamnat definitiv la 18 ani de închisoare, aplicându-i-se sechestru pe bunuri în valoare de peste 869 de milioane de lei. În iunie 2020, Platon a fost eliberat din arest, după ce procurorul general în exercițiu, Alexandr Stoianoglo, a declarat că dosarul „a fost falsificat în totalitate” și a cerut revizuirea sentinței. Odată cu decizia de eliberare, dosarul a fost trimis la rejudecare.
Corneliu Furculiță
politician
Otilia Drăguțanu
femeie de afaceri
Copyright © 2019 Rise Moldova
Comunitate de jurnaliști, programatori și activiști.